13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalSpectacol în stradă pentru salvarea Teatrului Evreiesc

Spectacol în stradă pentru salvarea Teatrului Evreiesc

Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, a declarat că actorii teatrului vor susţine luni seară, în faţa instituţiei, un spectacol cu scopul de a informa opinia publică internaţională faţă de starea în care se află clădirea, însă evenimentul nu va fi unul de protest, relatează Mediafax.

Directorul Teatrului Evreiesc de Stat a menţionat că municipalitatea va fi alături de echipa teatrului în această acţiune. “Este un spectacol de teatru, este un spectacol de salvare a Teatrului Evreiesc, este un spectacol menit să sensibilizeze. Avem municipalitatea alături de noi, i-am invitat cu emoţie, cu demnitate. O să fie alături de noi”, a declarat actriţa.

“Acest spectacol se vrea a informa opinia publică internaţională în legătură cu starea în care se află clădirea Teatrului Evreiesc de Stat, clădire monument istoric”, a mai spus Maia Morgenstern.

De asemenea, Maia Morgenstern a precizat că autorităţile au promis reprezentanţilor Teatrului Evreiesc de Stat că îi vor ajuta să refacă imobilul, în condiţiile în care 30% din acoperişul instituţiei culturale a fost distrus din cauza viscolului.

“Avem foarte multe promisiuni. Aşteptăm momentul în care aceste promisiuni se vor concretiza, conform procedurilor, conform paşilor ce urmează a fi făcuţi. (…) Până atunci, noi am contactat Inspectoratul de Stat pentru Construcţii şi vom fi în posesia unui document emis de un expert în ceea ce priveşte monumetele istorice, un expert agreat de Ministerul Culturii, în care se va formula un punct de vedere avizat, nu al unuia şi al altuia, în legătură cu starea clădirii”, a mai spus directorul Teatrului Evreiesc de Stat.

Totodată, Maia Morgenstern a precizat că Primaria Capitalei încearcă să le ofere spirjin reprezentanţilor teatrului. “Există preocuparea Primăriei, în persoana primarului general al Capitalei. Am fost îndrumaţi către spaţii, unde putem adapta anumite spectacole, dar nu toate”, a completat Maia Morgenstern.

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti au declarat luni, că împreună cu conducerea Teatrului de Comedie a fost pusă la dispoziţia actorilor Teatrului Evreiesc, în urmă cu zece zile, o sală de spectacole care aparţine Teatrului de Comedie. Sala aflată pe strada Sf. Vineri nr. 11 va fi la dispoziţia actorilor Teatrului Evreiesc până la finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Actorii Teatrului Evreiesc de Stat vor susţine, luni seară, de la ora 18.00, spectacolul “Mazl Tov and justice for all” în faţa clădirii din strada Dr. Iuliu Barasch nr. 15.

O bucată de 80 de metri pătraţi din acoperişul Teatrului Evreiesc de Stat s-a desprins, pe 25 ianuarie, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pompierii intervenind timp de câteva ore pentru remedierea situaţiei.

Maia Morgenstern a declarat, la acea vreme, pentru MEDIAFAX, că toate spectacolele sunt anulate, “pentru că există pericolul electrocutării”, iar “scena se află sub o perdea de apă, care se infiltrează şi la subsol şi peste tot”.

Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, care datează din ultima decadă a secolului al XIX-lea, este o clădire de patrimoniu şi a fost declarată monument istoric de către Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, aflat în subordinea Ministerului Culturii.

Ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, care au dus la distrugerea a 80 de metri pătraţi din suprafaţa acoperişului clădirii Teatrului Evreiesc de Stat, activitatea artistică a teatrului nu mai poate continua în spaţiul monument-istoric. Apa s-a scurs prin acoperişul deteriorat, a inundat scena, infiiltrându-se până la subsolul clădirii unde sunt depozitate decorurile spectacolelor. Au fost distruse total sau parţial elemente de decor, cabluri electrice, aparatură de scenă.

Din 1954-1955 când a avut loc ultima renovare, nu s-au mai făcut decât mici reparaţii de întreţinere, astfel încât atât imobilul cât şi aparatura specifică, de scenă, sunt îmbătrânite şi uzate, iar, ca urmare a ultimelor evenimente, au devenit inutilizabile.

Teatrul Evreiesc de Stat şi-a desfăşurat întotdeauna activitatea în această clădire, fiind continuatoarea teatrului Baraşeum – Teatrul Evreiesc, înfiinţat de mari actori evrei – Alexandru Finţi, Beate Fredanov, Willy Ronea, N.Stroe – în anii dictaturii fasciste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când prigoana rasială şi legislaţia antisemită au izgonit artiştii din toate instituţiile de cultură, teatre şi filarmonici.

În prezent trupa, actorii Teatrului Evreiesc de Stat, sunt nevoiţi să joace acolo unde sunt primiţi, în săli puse la dispoziţie prin bunăvoinţa altor teatre, condiţie extrem de incertă şi degradantă pentru o trupă de actori profesionişti.

Lucrările de reabilitare a Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală sunt în procedură de achiziţie, având estimate un cost de 13.839.000 de lei fără TVA şi o durată de 18 luni, activitatea instituţiei putând fi mutată la Teatrul de Comedie, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti au declarat, pentru MEDIAFAX, că municipalitatea a aprobat, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), finanţarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de consolidare, modernizare şi reabilitare pentru Teatrul Evreiesc, precum şi prelungirea contractului de comodat încheiat între instituţia de spectacol şi Fundaţia Caritatea pentru o perioada de 25 ani.

“Având în vedere faptul că sediul în care îşi desfăşoară activitatea Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti este monument istoric şi se află într-o stare avansată de degradare, deoarece proprietarul clădirii, respectiv Fundaţia Caritatea, nu a mai efectuat reparaţii şi lucrări de punere în siguranţă a clădirii de mai multe zeci de ani, municipalitatea, prin Direcţia Generală Dezvoltare şi Investiţii, a aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti finanţarea proiectării şi execuţiei lucrărilor de consolidare, modernizarea şi reabilitare a imobilului”, au arătat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

În prezent, proiectul tehnic este realizat fiind în desfăşurare licitaţia pentru desemnarea operatorului economic care va efectua lucrările de consolidare, reabilitare şi modernizare a clădirii.

Lucrările includ consolidarea structurii, desfacerea unora din pereţii interiori şi recompartimentarea cu pereţi uşori din ghips-carton pe structura metalică, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, refacerea finisajelor interioare, incluzând restaurarea elementelor din piatră şi a picturilor murale, refacerea instalaţiilor electrice, de încălzire şi de iluminat şi înlocuirea centralei termice.

Reprezentanţii municipalităţii mai arată că, până când se vor realiza lucrările aprobate prin proiect, vor propune ca activitatea artistică să fie realizată într-o sală de spectacol din clădirea Teatrului de Comedie din strada Sf. Vineri nr. 11.

“După luarea unei decizii în acest sens, conducerile celor două teatre (Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul de Comedie) vor stabili programul şi condiţiile de utilizare a respectivei săli, astfel încât să se poată asigura desfăşurarea în mod corespunzător a activităţii specifice a celor două instituţii publice de cultură”, au mai spus reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti.

Totodată, reprezentanţii municipalităţii precizează că, după încetarea avertizărilor de cod portocaliu, se va solicita punctul de vedere al unui expert şi, dacă este cazul, vor fi luate măsuri pentru punerea în siguranţă a acoperişului, până la demararea lucrărilor de consolidare.

Cele mai citite

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă