„Jocul morții" este un documentar cu vocație științifică produs de Christophe Nick, un simu­lacru de joc televizat în care un candidat electrocutează cu șocuri de intensitate crescândă un alt candidat (în realitate, un actor), aflat pe un scaun electric. Experiența, dirijată de profesorul în psihologie socială Jean-Leon Beauvois, încearcă să măsoare gradul de supunere a unui individ oarecare față de o autoritate recunoscută de el ca fiind superioară - concret, televiziunea. Experiența se bazează pe alta, creată în anii '60 de americanul Stanley Milgram, psiholog în sociologie la Universitatea Yale. Milgram le cerea indivizilor din experiment să administreze șocuri electrice extreme altor persoane, iar în „Jocul morții" animatoarea le ordonă celor 80 de candidați să administreze șocuri electrice crescânde altor participanți. Nici una dintre cele 80 de persoane recrutate nu a refuzat să participe la joc. Doar nouă s-au oprit la primele gemete ale actorului supus șocurilor; opt au renunțat înainte ca acesta să leșine. În total, 81% din candidați au mers până la capăt, trimițând șocuri extreme de 460 volți în pofida rugăminților celui electrocutat. Acesta era actor, iar șocurile erau false, dar candidații nu știau, considerând că participă la un joc televizat real.

Comparativ, în experiența lui Milgram, 62,5% au acceptat să apese pe ultimul cursor al sarcinii electrice extreme. De unde trebuie apreciat că supunerea față de autoritatea mediatică este mult mai puternică decât față de cea științifică sau că, în 40 de ani, supunerea generală a indivizilor față de o autoritate, oricare ar fi ea, a crescut.

Rezultat înfricoșător

Christophe Nick și psihologii (a căror cercetare vizează înțelegerea comportamentului omului în societate) care au însoțit acest proiect au fost înspăimântați de rezultate. La fel, responsabilii de la France 2. „Televiziunea poate fi un instrument redutabil. Nu ne-am imagi­nat că așa ceva poate merge până în acest punct. Ce demonstrează «Jocul morții» despre televiziune și despre sufletul uman dă frisoane." Nu s-a analizat încă suficient prezența unui public ce încuraja sau huiduia ezitanții. „Cobaii" au fost stimulați pe tot parcursul emisiunii de un pu­blic supraexcitat, care le cerea să meargă până la capăt.

Experimentul a fost realizat pentru a demonstra creșterea influenței telerealității, pentru a demonstra furtul spiritelor de către programele a căror degradare pare să nu aibă limite, declara Nick, adăugând că rezultatul înfricoșător arată că 81% din oameni sunt potențial capabili să provoace moarte în numele divertismentului.

Scriitorul și ziaristul Jean-Claude Guillebaud estima că „experiența este mai elocventă decât discursurile, o verificare experimentală și științifică  a ceva ce fiecare gândește de multă vreme. Televiziunea mondializată este angajată într-o cursă pentru audiențăÎn final, ultima etapă de captare a audienței este moartea în direct".

Telerealitatea și-a făcut „treaba", transgresând toate tabuurile, așa cum arată a doua etapă a experimentului special, „Timpul creierului disponibil". Exhibiționism, umilire, sadism, denunț, obscenitate, cupiditate, voyeurism, pornografie - toate au contaminat progresiv programele.

Firesc, urmează întrebări neliniștitoare. Dacă suntem cu toții torționari potențiali? Sau dacă societatea sau televiziunea și derivele telerealității ar putea să ne supună până la a face din noi asasini?

A mers televiziunea prea departe?

Sigur, „Jocul morții" este un fals-joc televizat, o punere în scenă, dar faptele rămân. Numeroși oa­meni de știință, deși înțeleg mo­tivația, critică experimentul, considerând șocant faptul că participanții - voluntari și în­so­țiți, în final, de psihologi - au fost folosiți drept cobai de laborator. Deși avertizați, ei au fost luați de valul jocului și și-au arătat străfundul sufletului în același mod, acea parte intimă și în­fri­coșătoare care l-a făcut pe Hobbes să spună că omul este lup pentru om. Acest documentar are meritul de a scutura telespectatorul, al cărui creier va trebui, după această emisiune, să fie mai puțin disponibil la a fi supus pericolelor potențiale ale micului ecran.