Cupa Mondiala
 
Trofeu. Balonul de Aur, acordat a patra oară unui sud-american
Forlan, the best!
13 Iulie 2010
Diego Forlan a fost recompensat cu Balonul de Aur, trofeu care nu a compensat ratarea podiumului. (Foto: AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1073 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Diego Forlan, atacantul reprezentativei Uruguayului, a fost ales cel mai valoros jucător al Cupei Mondiale, deşi nu a jucat finala competiţiei.

Balonul de Aur, trofeul care se acordă celui mai valoros fotbalist desemnat al Cupei Mondiale, a fost acordat lui Diego Forlan, atacantul naţionalei Uruguayului. Forlan a marcat cinci goluri la Cupa Mondială şi a încheiat turneul pe locul patru cu reprezentativa ţării sale, dar jocul său inteligent a atras simpatia şi admiraţia multor specialişti acreditaţi la importanta competiţie din Africa de Sud. Forlan a acumulat 23,4 procente din voturile exprimate de persoanele acreditate la Cupa Mondială, depăşindu-i  pe olandezul Wesley Sneijder (21,8%) şi pe spaniolul David Villa (16,9%). Pe lângă cei trei au mai fost nominalizaţi: Asamoah Gyan (Ghana), Andres Iniesta (Spania), Xavi (Spania), Lionel Messi (Argentina), Mesut Özil (Germania), Bastian Schweinsteiger (Germania) şi Arjen Robben (Olanda). Deşi nu a jucat în finala competiţiei, spre surpriza tuturor, inclusiv a sa, Forlan a devenit al patrulea fotbalist sud-american care a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale. În 2006, titlul a fost câştigat de francezul Zinedine Zidane, de asemenea surprinzător, dar din cu totul alte motive. În urmă cu patru ani, Zidane a primit trofeul deşi, în timpul finalei disputate de echipa sa şi naţionala Italiei, a avut un comportament nesportiv, el lovindu-l cu capul în piept pe fundaşul italian Marco Materazzi.

 

Diego Forlan: „Acest premiu este al întregii echipe"

Cum te simţi ca posesor al Balonului de Aur?

Este incredibil şi minunat în acelaşi timp. Nu m-am gândit nici o clipă că ar putea fi posibil aşa ceva. Am visat să intru în competiţie pentru Gheata de Aur, dar să fiu desemnat cel mai valoros jucător al unui asemenea turneu este incredibil. Acest trofeu este însă şi o recompensă a faptului că fotbalul din Uruguay se află într-o perioadă de glorie.

Cui îi dedici acest succes?

Adevărul este că mulţi oameni de acasă şi colegii mei de echipă şi-au pus mari speranţe în mine şi mă bucur că le-am răsplătit aceste speranţe. Am fost doar unul dintre componenţii unei echipe mari şi acest premiu este al întregului team.

Crezi că te vei schimba după ce ai primit acest important trofeu?

De-a lungul carierei mele am câştigat şi alte premii de care sunt mândru, dar acestea nu m-au împiedicat să rămân cu picioarele pe pământ. Am avut nişte părinţi care m-au învăţat ierarhia valorii şi fraţi şi surori care m-au ajutat să nu o iau razna.

Este acest trofeu o consolare că Uruguay nu a urcat pe podium?

Sunt foarte fericit că am primit acest trofeu şi mă bucur pentru golurile pe care le-am marcat, dar, să fiu sincer, sunt puţin trist că am fost doar spectator la finală. Mă doare că am fost atât de aproape de finală şi încă mă obsedează înfrângerea din semifinale.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
2 voturi
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI