Home    Abonamente    Publicitate    Contact/Despre noi    Contul tau
Editia nationala
Stirile zilei:
Cititi online anunturile din ziarul “Romania libera”:
Imobiliare
Mica Publicitate
Documentar - Misiunea US Army, intre sarma ghimpata si vopsea
Darius Martinescu
Luni, 04 August 2008

» Bilant dezamagitor dupa cinci de prezenta a militarilor americani in Dobrogea. Satele din judetele Constanta si Tulcea se zbat in continuare intr-o saracie lucie. Investitiile americane asteptate cu sufletul la gura de comunitatile din mediul rural s-au rezumat la cateva gradinite si sali de clasa renovate si vopsite.

Prima misiune de amploare a armatei americane la Constanta s-a desfasurat in 2003. Baza Aeriana de la Mihail Kogalniceanu a devenit o fortareata. Aviatia americana a utilizat timp de trei luni unitatea

militara drept cap de pod aerian pe frontul din Irak. Sute de mii de tone de echipament si peste 6.000 de soldati au tranzitat aeroportul constantean in drumul spre si dinspre Irak. La finalul misiunii autoritatile romanesti au rasuflat usurate: yankeii s-au declarat multumiti de tratament si au promis ca vor mai veni. Asa au si facut.

Dupa cateva exercitii in comun cu romanii si alte natiuni, anul trecut a fost inaugurata prima misiune oficiala a US Army in noua baza americana de la Kogalniceanu. Un contingent de militari americani, redus ca numar, este cantonat permanent in baza,

efectivele de militari urmand sa creasca substantial ori de cate ori comandantii armatei de peste Ocean decid desfasurarea vreunei misiuni in zona Balcanilor sau in Golful Persic. In ciuda mediatizarii lucrarilor de geniu efectuate in folosul comunitatilor unde US Army a desfasurat forte, dupa mai bine de cinci ani de activitate la malul marii, populatia autohtona a ramas cu un gust amar: nici vorba de locuri de munca, preturile de pe piata imobiliara au crescut substantial iar traiul devine din ce in ce mai greu.

Investitii interne
Inca din primele luni de functionare a bazei americane de la Kogalniceanu au existat indicii conform carora modelul megabazei US Army de la Rammstein, Germania, nu va fi aplicat in cazul Romaniei. Americanii nu au cumparat sute de hectare de pamant, insa nu au dezvoltat nici un proiect imobiliar in afara locatiilor militare. De altfel, insasi partea americana a anuntat oficial ca baza de la malul marii va fi una de mici dimensiuni, intretinuta cu cheltuieli mici. Principalele investitii ale partii americane au vizat pana in prezent cresterea gradului de securitate in interiorul perimetrelor unde activeaza militarii straini. O investitie cu adevarat importanta a fost anuntata pentru urmatorii ani. 34 de milioane de dolari, bani destinati refacerii complete a fostei garnizoane a Brigazii 34 Mecanizate Dobrogea. Peste 50 de cladiri noi, infrastructura moderna, dar totul in interiorul fortaretei US Army si, din pacate pentru localnici, constructiile sunt ridicate cu forta de munca adusa din exterior.

Popularitatea, in scadere
Administratia locala din Kogalniceanu incearca de la inceputul anului sa rezolve problema traficului greu care distruge drumurile comunale si casele. Consiliul local a limitat traficul la 7 tone, insa camioanele care transporta piatra din si inspre baza americana, care au o greutate de aproape zece ori mai mare decat limita legala, nu respecta nici o regula. "S-a ajuns pana acolo incat in fata coloanelor de camioane merge cate o masina de teren care sa-i previna la aparitia echipajelor de politie", a precizat Valer Muresan, primarul localitatii. El a adaugat ca, desi a incercat sa-i determine pe constructorii bazei US Army sa utilizeze rute alternative care sa ocoleasca comuna, acestia ignora limitele de greutate si distrug in continuare drumurile si imobilele. Disconfortul produs comunitatii locale au sifonat serios imaginea americanilor. "In afara de faptul ca au crescut preturile, nu s-a intamplat nimic", a declarat edilul din Kogalniceanu.

Imagine pe bani putini
Localitatile din vecinatatea poligonului Babadag din Tulcea, Enisala si Visterna, nu au beneficiat de nici un sprijin din punctul de vedere al infrastructurii din partea americanilor, desi drumurile comunale sunt singurele cai de acces spre poligon si au fost afectate de traficul camioanelor militare.
Ultimul contingent de americani cantonat la Kogalniceanu a reabilitat totusi o unitate de invatamant din apropierea poligonului. Mai exact, gardul scolii a fost reparat, vopsit. De asemenea, o echipa medicala le-a acordat consultatii gratuite oamenilor din satul Visterna. Conditiile de trai ale americanilor din poligonul Babadag contrasteaza izbitor cu saracia din Visterna, unde nu exista retea de apa, iar unicul drum de acces arata ca dupa bombardament. Americanii au cheltuit bani pentru saparea unui put si asigurarea apei curente in poligon, iar soldatii locuiesc in incaperi dotate cu aer conditionat. Tulcenii din Visterna cara apa cu sacaua. Noul primar nu-si pune prea mari sperante in ajutorul american. "Nu am avut nici o discutie cu americanii. Drumul spre Enisala a fost asfaltat din fonduri externe", a precizat Vitali Finoghen, primarul comunei Sarichioi.



Voteaza
            
Articol citit de 2.751 vizitatori
Alex: romani...
Luni, 20 Aprilie 2009 22:27
dalai vadim: tudor lama
Duminica, 31 August 2008 12:30
simonica: nemunca la romani
Luni, 04 August 2008 11:11
marin: aia e...
Luni, 04 August 2008 10:41
Luni, 04 August 2008 09:58
Moromete: licuricii....
Luni, 04 August 2008 09:43
Luni, 04 August 2008 00:46
Vasile: din Suedia
Duminica, 03 August 2008 23:37

Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri, a salvat Viena de bolsevism
» Unul dintre cele mai putin cunoscute episoade...
Luni, 30 Noiembrie 2009 - Claudiu Padurean
Dacia, securistii si istoria unui proiect ratat
In 1980, Romania ar fi fost pe punctul de a semna un alt contract cu Renault,...
Luni, 09 Noiembrie 2009 - Petre Badica

Urmareste-ne pe twitter

Sunteti de acord ca alegerile sa aiba loc intr-una dintre zilele saptamanii?




Ce s-a schimbat
in Romania
dupa 20 de ani?

Spune-ti parerea!

Capricorn: Iti prinde bine sa fii ceva mai teatral(a) si dramatica astazi, ba chiar sa imparti glume printre cunoscuti. Este o zi in care simti viata din plin, asa ca nu o lasa sa treaca fara sa faci o declaratie definitiva. Le vei aparea tuturor ca o persoana ...
continuare


Cursul BNR din Joi, 11 Martie 2010
1 EUR = 4.0987 lei
1 USD = 3.0013 lei





Oferte Constructii
Constructii case, case din lemn, amenajari, termopane
www.oferte-constructii.ro

Skeye Blue
Spoturi audio, tipografie offset, bannere, mesh-uri
www.skeyeblue.ro