20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialBursa, creștere ușoară

Bursa, creștere ușoară

Bursa de la Bucureşti a crescut cu doar 0,13% în prima oră a şedinţei de luni, într-o piaţă unde rulajele au fost foarte reduse în cazul majorităţii acţiunilor, iar lichiditatea a fost salvată de transferuri cu titlurile Transelectrica (TEL) şi Fondul Proprietatea (FP).

În ultimele patru şedinţe, indicele general al Bursei, BET-C, a crescut cumulat cu aproape 2,3%. Indicele BET-C reflectă evoluţia acţiunilor companiilor listate pe primele două categorii ale Bursei, cu excepţia titlurilor celor cinci SIF-uri.

Investitorii au tranzacţionat în prima oră a şedinţei de luni acţiuni de 2,7 milioane lei (615.000 de euro), valoare similară celei din aceeaşi perioadă a sesiunii anterioare. Aproape 80% din lichiditatea de luni au reprezentat transferuri cu acţiunile Transelectrica (1,2 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (941.000 de lei).

Titlurile Transelectrica au crescut cu 1,56%, la 20,16 lei, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,45%, la 0,7885 lei.

La ora 11:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,13% peste închiderea de vineri.

Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a scăzut nesemnificativ.

Indicele extins BET-XT a coborât şi el nesemnificativ, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,22% mai jos decât vineri.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK include cele mai lichide 25 de titluri, printre care SIF-urile şi Fondul Proprietatea, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Principalele acţiuni europene au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, după ce indicele Stoxx Europe 600 a înregistrat o a patra săptămână de creştere.

Cele mai citite

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

După căpșuni franțuzești, orez sârbesc și gulaș unguresc, avionul lui Xi a avut propulsie bio

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Republicii Populare Chineze și al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a avut noroc că avioanele de linie supersonice nu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă