18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de vineri

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de vineri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 10 companii de pe piaţa reglementată, se aprecia cu 0,2%, în primele 45 de minute, scrie Agerpres

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,03 milioane de lei (circa 230.924 euro), aproape toată suma fiind realizată cu acţiuni. Cele mai importante tranzacţii erau efectuate cu acţiunile Conpet Ploieşti, Romgaz şi Fondul Proprietatea. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, se aprecia cu 0,32%, la deschidere, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,66%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a ‘pierdut’ 0,18%. 

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, care reflectă evoluţia preţurilor celor mai tranzacţionate 25 de companii de pe Piaţa Reglementată a BVB, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), se aprecia cu 0,29%. 

În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 260.475 tranzacţii în valoare de peste 1,93 miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacţionată a fost de circa 32,7 milioane lei. Potrivit Bursei, pe segmentul principal au fost realizate 167.262 tranzacţii de la începutul anului, în valoare de peste 1,61 miliarde lei, fiind 84 de societăţi emitente şi 40 de intermediari. Cu obligaţiuni au fost realizate tranzacţii de 124,7 milioane lei, valoarea medie zilnică fiind de 2,11 milioane lei. De asemenea, au mai fost realizate 80.185 de tranzacţii cu certificate de 131,4 milioane lei. 

Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, în primele 59 de şedinţe, au avut loc 12.181 de tranzacţii cu acţiuni în valoare de peste 63,1 milioane lei, aici existând 305 societăţi emitente şi 34 de intermediari. 

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă