21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Bursa de la București a crescut cu 1,2 %

UPDATE. Bursa de la București a crescut cu 1,2 %

UPDATE: Bursa de la București a trecut pe creștere în primele ore de tranzacții, pe o lichiditate ridicată, relatează Mediafax

Indicele BET se afla în creștere cu 1,2% după două ore de schimburi cu acțiuni, iar BET Plus în urcare cu 1,3%. Cei doi indici de referință au deschis în teritoriu negativ cu 1,7%. Indicele BET include cele mai lichide zece acţiuni, iar BET Plus cele mai lichide 34 de titluri din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

—–

Bursa de la București a deschis marți cu un minus de 1,7%, după ce luni a scăzut puternic, cu 6,3%, în contextul unei corecții puternice a piețelor europene, determinate de așteptările investitorilor privind o încetinire a economiei Chinei, relatează Mediafax

Indicii BET și BET Plus, de referință pentru bursa locală, se aflau în scădere cu 1,7% după primele tranzacții ale zilei. Indicele BET include cele mai lichide zece acţiuni, iar BET Plus cele mai lichide 34 de titluri din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Citește și: Criza economică din China face să tremure planeta

Cei doi indici au închis luni în scădere cu 6,3%, cel mai puternic declin din ultimii patru ani, după o ședință cu lichiditate de aproape trei ori mai mare decât într-o zi obișnuită. O scădere mai puternică decât cea de luni a fost consemnată de indicele BET cel mai recent în august 2011, când a închis în scădere cu 8,4%, afectat de decizia S&P de a retrograda ratingul SUA.

Acțiunile companiilor mari cotate la București au continuat scăderile marți, cu un minus de 3,5% pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și de 3,4% în cazul Electrica (EL). În scădere se aflau după primele tranzacții și acțiunile Transgaz (TGN) și BRD – Societe Generale (BRD), cu 2,9%, precum și Banca Transilvania (TLV), cu 2,8%.

Acțiunile OMV Petrom (SNP), aflate printre titlurile cu cele mai mari scăderi luni, au coborât și marți, dar cu numai 1,2%.

În ședința de luni, OMV Petrom a consemnat cea mai mare scădere dintre cele zece companii care compun BET, cu 8,65%. În declin semnificativ au închis şi titlurile Fondul Proprietatea, cu 6,7%, Banca Transilvania, cu 6,5%, şi Romgaz (SNG), cu 6,85%. Cotaţia BRD – Societe Generale a coborât cu 4,6%.

Titlurile Fondul Proprietatea au înregistrat în cursul şedinţei de luni un declin de până la 10,8%, atins la scurt timp după ora 15:00, în timp ce cotaţia OMV Petrom a coborât cu până la 9,7%.

Scăderea puternică a bursei de la Bucureşti a atras luni un număr ridicat de vizitatori pe website-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), acesta operând cu dificultate şi chiar devenind indisponibil în jurul orei 15:00, când principalii indici ai pieţei au consemnat declinul maxim. Site-ul a redevenit operaţional pe finalul şedinţei de tranzacţionare.

Bursele din Europa au deschis marți în creștere, revenind după evoluția slabă de luni, în timp ce contractele futures pentru principalii indici ai pieței americane se află în teritoriu pozitiv. Bursa de la Londra a deschis în urcare cu 1,6%, cea din Germania cu 1,8%, iar cea din Franța cu 2,2%.

În Europa, principalele acţiuni au închis luni cu cea mai puternică scădere începând din 2008, din cauza temerilor că economia Chinei încetineşte mai puternic decât se anticipa anterior. Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 5,3%, cel mai mare declin începând din decembrie 2008.

 

Cele mai citite

Dănuț Coman, prezentat oficial la FC Argeș! Primele declarații ale noului președinte

Fostul portar Dănuţ Coman a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al echipei de...

Autoritățile grecești au confiscat peste 109 kilograme de cocaină ascunse într-un container cu calamari

Autoritățile grecești au confiscat peste 109 kilograme de cocaină ascunse într-un container cu calmari congelați la bordul unei nave inspectate în portul Pireu, au...

Procurorii și polițiștii desfășoară o operațiune contra evaziunii fiscale, cu peste 150 de percheziții

Procurorii și polițiștii din cadrul IGPR și de la Direcția Generală Anticorupție desfășoară o operațiune de combatere a infracțiunilor economico - financiare, în cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă