6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialŢiţeiul Brent a ajuns la 45 de dolari/baril

Ţiţeiul Brent a ajuns la 45 de dolari/baril

Ţiţeiul Brent s-a redresat şi aproape că a atins din nou nivelul de 45 de dolari/baril, zilele trecute, după ce anterior ajunsese la 40 dolari/baril ca rezultat al întâlnirii eşuate de la Doha, arată o analiză Saxo Bank, remisă joi AGERPRES

‘Greva petrolului din Kuweit care s-a încheiat marţi a fost elementul salvator pentru grupul jenat de miniştri ai petrolului, care au plecat din Doha duminică. Luni dimineaţă, atenţia s-a îndreptat rapid de la războiul preţurilor şi supraproducţie la o altă întrerupere involuntară a stocului. Această cea din urmă întrerupere a fost una din cele câteva organizate în ultimele două luni care, împreună cu producţia încetinită a SUA, au susţinut redresarea puternică şi a atras investitori’, susţin specialiştii Saxo Bank.
În condiţiile unei producţii din Kuweit care se întoarce la nivelurile de dinainte de criză, atenţia se poate muta către alţi factori de influenţă din care, în prezent, mulţi trag preţul în ambele direcţii, menţionează specialiştii băncii. ‘Înainte de a-i evidenţia pe unii dintre aceştia, atenţia pe termen scurt s-a întors în America de Nord, unde US Energy Information Administration a publicat joi raportul săptămânal al stocurilor. The American Petroleum Institute a publicat estimarea sa la sfârşitul zilei de marţi, iar creşterea de 3,1 milioane de barili a fost aproape dublă faţă de aşteptări. Ca urmare a întâlnirii eşuate de la Doha, există riscul ca structura de putere din Arabia Saudită să se schimbe, crescând astfel impactul politic asupra preţurilor pe petrol. Dacă Arabia Saudită întoarce arma petrolului către Iran şi începe creşterea producţiei, aşa cum a ameninţat, o întoarcere la minimul de aproximativ 30 dolari/baril nu poate fi scoasă din discuţie’, se mai spune în analiză. 
Pe un termen foarte scurt, o poziţie long speculativă record în ţiţeiul Brent ar putea avea un impact negativ semnificativ asupra preţului dacă evenimentele determină o nevoie de a reduce expunerea. 
Căderea contango la ţiţeiul Brent care, pe de o parte, a încântat investitorii pentru că reduce bătaia de cap de a deţine o poziţie long, ar putea în viitorul apropiat să ducă la creşterea rezervei pe măsură ce interesele de stocare sunt abandonate. 
‘Contango pe şase luni, adică reducerea dintre luna a şasea şi prima lună, a ajuns la 4,5 dolari în ianuarie şi de atunci a scăzut la doar 1,5 dolari în prezent. La nivelurile actuale, interesele de stocare din tranzacţiile ^cash and carry^ atât on, cât şi offshore, vor fi din ce în ce mai mult abandonate, reducând astfel rezerva într-o piaţă deja supraalimentată. Ţiţeiul Brent este încă limitat la intervalul dintre 35 dolari/baril şi 45 dolari/baril în actualul trimestru, înainte de a se muta mai sus în a doua jumătate, către 50 dolari/baril până la finalul anului’, subliniază Saxo Bank. 
Saxo Bank oferă investitorilor privaţi şi clienţilor instituţionali un set complet de instrumente pentru strategii de tranzacţionare şi investiţii. Saxo Bank permite clienţilor tranzacţionarea FX, CFDuri, ETFuri, Stocks, Futures, Options şi alte derivate prin intermediul platformei SaxoTrader accesibilă pe PC-uri, tablete sau smartphone-uri prin intermediul unui cont unic. Platforma este disponibilă în peste 20 de limbi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă