6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMFP: bugetul general consolidat pe luna ianuarie, în excedent

MFP: bugetul general consolidat pe luna ianuarie, în excedent

Bugetul general consolidat a încheiat prima lună din acest an cu un excedent de 4,7 miliarde de lei, respectiv 0,63% din PIB, faţă de 3,95 miliarde de lei, respectiv 0,56% din PIB, la aceeaşi dată a anului 2015, potrivit datelor transmise joi de Ministerul Finanţelor Publice şi citate de Agerpres

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 20,4 miliarde de lei, reprezentând 2,7% din PIB, au fost cu 11,1% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. S-au înregistrat creşteri semnificative faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe profit (+48%), accize (19,2%), TVA (+17%) şi contribuţii de asigurări sociale (+11,1%). 

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 15,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 8,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi cu un punct procentual ca pondere în PIB. Cheltuielile de personal au crescut cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv cu 25% a personalului din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, cu 15% a personalului din învăţământ şi cu 10% a personalului din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială. 

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 686,9 milioane de lei, respectiv 0,1% din PIB, nivel similar cu cel realizat la aceeaşi dată a anului precedent (682,6 milioane de lei). 

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a estimat că în 2016 deficitul bugetar în termeni ESA ar urma să crească până la 3% din PIB, limita prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Bugetul de stat este construit pe un deficit de 2,95% din PIB. 

Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, autorităţile raportau un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB). 

Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, creşterea cheltuielilor pe ultimele luni ale anului, şi în special în luna decembrie, a fost în principal pentru investiţii, atât a celor finanţate din fonduri europene, cât şi din surse proprii şi cu finanţare rambursabilă. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă