13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialA fost fixat plafonul pentru "Prima Casă". La ce nivel?

A fost fixat plafonul pentru “Prima Casă”. La ce nivel?

Plafonul de garanţii de stat pentru programul "Prima Casă" a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an, concomitent cu realocarea diferenţei rămase neutilizate de anul trecut.

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri, prin hotărâre, transmite Mediafax.

"Programul guvernamental «Prima casă», prin care statul acordă garanții guvernamentale pentru achiziționarea unei locuințe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei. De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenței nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum și sumele neutilizate până la data de 31 decembrie 2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014. Suma reprezentând diferența rămasă neutilizată
și/sau nealocată din anul 2014 se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri", informează Guvernul.

Până în toamna anului trecut, Fondul Naţional de Garantare pentru IMM a acordat aproximativ 126.200 de garanţii, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de circa 4,8 miliarde euro. În primele nouă luni de anul trecut, numărul de garanţii acordate în cadrul programului a fost de aproximativ 20.500, cu finanţări accesate în valoare de 736 milioane euro.

Ulterior, Guvernul a suplimentat cu 400,5 milioane de lei a plafonului disponibil pentru emiterea de garanţii în cadrul programului, până la 31 decembrie 2014.

Potrivit datelor disponibile pe pagina de web a FNGCIMM, prin intermediul căruia se acordă garanţiile de stat, băncile participante la program sunt: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Millennium Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, EFG Bancpost, Piraeus Bank, Intesa Sanpaolo România, UniCredit Ţiriac Bank, Credite Agricole, OTP Bank, Bank Leumi, RIB Bank, ING Bank şi Marfin Bank.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009, iar din anul 2011 şi până anul trecut, garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe se acordă de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare, în limita plafonului reutilizat, rezultat în urma restrângerii garanţiei statului, precum şi a plafonului suplimentar acordat în anul 2012 şi 2013.

Valoarea maximă a unei garanţii individuale se determină prin aplicarea unui procent de garantare de 50% din finanţarea garantată.

Creditele Prima Casă au o dobândă compusă din indicele ROBOR la trei luni plus o marjă fixă de cel mult 2,5 puncte procentuale.

Beneficiarii tebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată (95%), mai scrie Mediafax.

Conform datelor prezentate de Guvern, de la inițierea programului, în 2009, şi până în prezent, au fost acordate aproximativ 130.000 garanții, pentru finanțări în valoare de 2,525 miliarde euro, respectiv 10,985 miliarde lei, din care 31% reprezintă valoarea garanțiilor destinate achiziției de imobile construite între anii 2008-2014.

Pentru emiterea de garanții în cadrul programului, în cursul anului 2014, au fost efectuate alocări și realocări totale în sumă de aproximativ 2,33 miliarde de lei.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă