21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAmenzi de 160.000 de lei numai în Capitală pentru încălcarea legii privind...

Amenzi de 160.000 de lei numai în Capitală pentru încălcarea legii privind angajarea străinilor

Un număr de 65 de societăţi comerciale au încălcat prevederile legale privind angajarea în muncă a străinilor în primele opt luni ale anului și au fost amendate de oliţiştii Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti cu peste 160.000 de lei în total.

În perioada menţionată, poliţiştii Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au întreprins 124 de acţiuni şi controale la sediile şi punctele de lucru ale angajatorilor, unele în colaborare cu lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, transmite Mediafax.

"Au fost vizate domenii din industria prelucrătoare, informatică şi comunicaţii, comerţ cu amănuntul şi ridicata, sănatate şi asistenţă socială, construcţii, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurant, alte activităţi de servicii. Aceste acţiuni s-au finalizat cu sancţionarea a 65 de societăţi comerciale, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 160.300 lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale de comunicare a angajării străinilor sau încetării activităţilor lucrative, dar şi primirii la muncă a unui străin fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

În primele opt luni ale anului, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a acordat autorizaţii de muncă pentru 630 cetăţeni străini, dintr-un total de 1.486 eliberate la nivel naţional.

Dintre acestea, 408 au fost eliberate pentru lucrătorii permanenţi, 133 pentru cei înalt calificaţi, 62 pentru detaşaţi, 20 pentru străinii care aveau un drept de şedere în scop de studii şi şapte pentru sportivi.

Totodată, din cele 630 de autorizaţii emise, 56 la sută sunt pentru funcţii cu studii superioare, 41 la sută au fost eliberate pentru ocupaţii pentru care sunt necesare studii medii şi trei la sută pentru muncitori necalificaţi, mai scrie Mediafax.

Cetăţenii pentru care au fost emise autorizaţii de muncă provin cu preponderenţă din state precum China (133), Filipine (76), Turcia (61), India (33) şi SUA (26), iar principalele ocupaţii pentru care au fost eliberate sunt în: IT (servicii de cercetare şi dezvoltare aplicaţii, servicii de asistenţă pentru clienţi în domenii ca telecomunicaţii, network, management, dezvoltare sisteme integrate şi sisteme bancare), petrol şi gaze (explorare şi exploatare zăcăminte de petrol şi gaze naturale), bucătărie internaţională, servicii (administrative şi suport, precum şi servicii destinate consumului propriu, în cazul angajatorilor persoană fizică).

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă