12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialANAF, pe urmele firmelor care înregistrează facturi false în contabilitate

ANAF, pe urmele firmelor care înregistrează facturi false în contabilitate

Înregistrarea în evidențele contabile a facturilor false este o practică frauduloasă care generează consecințe negative atât în plan economic cât și social. În acest sens, Direcția Generală de Administrare Fiscală declanșează operațiunea „Apollo” care vizează combaterea fenomenului de utilizare a acestor documente.

Printre cele mai frecvente forme de manifestare ale acestui flagel, inspectorii antifraudă au identificat achiziții fictive în scopul diminuării bazei impozabile, a căror consecință este prejudicierea bugetului general consolidat, facturi utilizate pentru justificarea unor bunuri achiziționate fără documente legale, facturi utilizate pentru justificarea decontării unor cheltuieli de către asociati/angajați și achizitii fictive in scopul obținerii de lichidități  utilizate de către asociați/administratori la plata muncii subdeclarate/nedeclarate, în acte de coruptie etc.

 ”Combaterea acestui fenomen reprezintă una dintre prioritățile Direcției Generale Antifraudă Fiscală, iar în ultimii ani, ca urmare a eforturilor depuse, a fost înregistrată o diminuare considerabilă.

 În acest context, începând cu luna iulie, inspectorii antifraudă declanșează operațiunea ”Apollo”, care va viza atât firmele care emit facturi false, cât și pe cele care utilizează aceste facturi”, transmite DGAF.

În perioada de documentare, utilizând informațiile fiscale disponibile în bazele de date proprii și aplicațiile informatice de analiză, DGAF a identificat și a construit harta relațională a tuturor firmelor implicate în acest fenomen (emitenți și beneficiari care au înregistrat în evidențe aceste documente).

În cadrul operațiunii ”Apollo”, ambele categorii vor fi supuse unor verificări amănunțite de către inspectorii antifraudă, vor fi stabilite consecințele fiscale ale acestor practici și vor fi dispuse măsurile legale ce se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală.

Facturi false de peste 44 milioane de lei

Potrivit statisticilor ANAF, în perioada 2014-2015, peste 3.200 companii au înregistrat în contabilitate facturi de peste 44 milioane lei, figurând a fi emise de firma FE SRL. Societatea a funcționat, și-a îndeplinit obligațiile declarative, însă nu a recunoscut tranzacțiile în cauză, identitatea acesteia fiind, în realitate, utilizată în fals de societăți din toate județele țării, cu obiecte de activitate variate, care au declarat achizițiile nereale către ANAF, diminuându-și obligațiile fiscale.

Majoritatea dintre cele 3.200 de companii, au înregistrat achiziții fictive și de la alte societăți.

În acest fel, într-un singur caz, doar în ce privește TVA, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 10 milioane de lei.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă