8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialANAF publică primele informații despre veniturile din 2016. Fiscul a ieșit cu...

ANAF publică primele informații despre veniturile din 2016. Fiscul a ieșit cu un plus de 2,60 mld lei față de 2015

ANAF a colectat anul trecut mai mulți bani față de 2015, potrivit unui comunicat remis RL. Acest a anunț a fost făcut în contextul în care premierul și ministrul Finanțelor s-au declarat nemulțumiți de platforma online de plată a taxelor și impozitelor a ANAF, iar șefil Fiscului, Dragoș Doroș, și-a dat demisia joi seară. 

Conform datelor provizorii centralizate până în prezent, ANAF a colectat în 2016 venituri bugetare cumulate în cuantum de 199,40 miliarde de lei, cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 și cu 3,52 miliarde de lei (1,8%) mai mult decât programul prevăzut în ianuarie 2016 de legile bugetare.

Astfel, programul revizuit la rectificarea din noiembrie 2016 a fost îndeplinit în proporție de 99,8%. Până în prezent, la bugetul de stat s-au colectat 137,43 miliarde de lei față de 137,46 miliarde de lei în 2015, cu 3,3% mai mult față de programul inițial.

La impozitul pe profit s-au colectat 15,38 miliarde de lei, cu 7,3% mai mult față de programul inițial și cu 0,5% mai mult decât programul revizuit. La impozitul pe venit s-au colectat 27,37 miliarde de lei, cu 5,8% mai mult față de programul inițial și conform programului de colectare revizuit.

TVA-ul colectat a fost de 51,66 miliarde de lei, cu 0,7% mai puțin față de programul inițial și cu 2% mai puțin față de programul revizuit. TVA-ul colectat în anul 2016 este cu doar 9,6% (5,46 miliarde) mai mică față de 2015, fiind recuperate șapte puncte procentuale.

De asemenea, în 2016 s-a rambursat TVA în valoare de 15 miliarde de lei. TVA rambursată în acest an este cu 3 miliarde mai mică decât în 2015. Tot în 2016 s-au colectat accize de 26,84 de miliarde de lei, cu 929,4 milioane de lei mai mult față de 2015.

Colectarea a fost mai mare cu 1,2 miliarde de lei la capitolul “rest venituri”. La bugetele de asigurări sociale s-au colectat 61,97 de miliarde de lei, cu 4,43 de procente mai mari față de 2015.


În timpul ședinței de Guvern, primul-ministru și ministrul finanțelor au declarat că vor analiza situația de la Fisc și activitatea șefilor din această instituție. În urma declarațiilor premierului și ministrului Finanțelor, șeful de la ANAF, Dragoș Doroș, și-a dat demisia. Acesta a declarat că decizia nu survine în urma scandalului despre gaura din buget și crede că cel care va urma acest post în locul său va lua decizii corecte. 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă