4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAncheta ANAF în scandalul Panama Papers, împotmolită în hârtii. Birocrația de la...

Ancheta ANAF în scandalul Panama Papers, împotmolită în hârtii. Birocrația de la București nu s-a informatizat

Fiscul controlează cinci firme în scandalul Panama Papers. Verificarea aceasta durează, pentru că instituția nu este informatizată.

„E clar că o asemenea investigaţie nu are cum să se desfășoare rapid“, a declarat pentru „România liberă“ Gabriel Sincu, fost înalt funcţionar la Finanţe, în prezent expert în fiscalitate la Ernst&Young. “Trebuie văzute documente, mers la faţa locului, analizate contracte, facturi, tot ce înseamnă tranzacţii ce au legătură cu subiectul. O astfel de anchetă fiscală poate dura și ani de zile. Sunt companii controlate de ANAF, la care Fiscul stă și doi ani“, explică Sincu.

În nici un caz nu se poate vorbi despre o investigaţie serioasă care să dureze o săptămână sau două, spune Gabriel Sincu.

„Codul de Procedură Fiscală spune că o inspecţie nu trebuie să depășească șase luni. Dar, ca să dureze șase luni totul trebuie să meargă perfect. Sunt tone de documente ce trebuie analizate. Dacă vrei să faci un control de fond, nu poţi să te uiţi la trei facturi din 400. Lucrurile trebuie analizate serios“, a arătat Sincu pentru RL.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală investighează trei grupuri de societăți din România, la care sunt analizate „aspecte care au consecințe fiscale identificate în contextul scandalului internațional Panama Papers, în plus fiind analizate riscurile fiscale cu privire la alte două grupuri de societăți“, a declarat secretarul de stat de la Ministerul de Finanţe Attila Gyorgy, citat de Profit.ro.

Totul este pe hârtie, ca acum 100 de ani. Fișete întregi

Există însă portiţe în Codul de Procedură Fiscală, ce dau dreptul autorităţilor să prelungească inspecţia peste șase luni. „Inspectorii stau într-o cameră, la firmă, și primesc toate documentele. Cât timp la noi încă nu funcţionează sistemul de audit electronic, așa se întâmplă. ANAF încă nu are posibilitatea să se conecteze la programul informatic al firmei și să verifice online tranzacţiile și operaţiunile. La noi, totul se face încă pe sistemul de acum 100 de ani“, a detaliat expertul fiscal.

„Gândiţi-vă cât durează până se pun cap la cap informaţiile din fișierele existente, de la International Consortium of Investigative Journalists, cu evidenţele contabile ale firmei. Numai aceasta durează câteva luni. La terminarea investigaţiilor, inspectorii spun că da, toate tranzacţiile făcute sunt legale, sau nu. Totul se termină cu un raport de inspecţie fiscală și cu o decizie de impunere. Atunci, urmează un «Aţi încercat să eludaţi legislaţia fiscală din România, vă rugăm să ne plătiţi suma de…»“, spune Gabriel Sincu.

Baza de date Panama Papers conține informații despre mai mult de 200.000 de entități off-shore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informațiile sunt un amalgam de e-mail-uri, copii după pașapoarte, facturi ce atestă plata telefonului sau a altor utilități, formulare bancare și, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme off-shore.

Fiscul Român este încă în era lui 486

Dar ce îi lipsește României pentru ca să fie pus la punct un sistem de audit electronic și lucrurile să devină mult mai simple? Întâi trebuie informatizat însuși Fiscul, explică Sincu. Există un proiect de reorganizare a ANAF făcut cu Banca Mondială, despre care vorbea de curând premierul Dacian Cioloș. Acesta a început în urmă cu peste un an. „Acum, s-au depus ofertele de licitaţie și se face analiza dosarelor. Probabil că anul viitor ANAF va desemna lista scurtă, din care se va alege firma ce va informatiza ANAF și va reface tot sistemul, ceea ce va permite verificarea electronică a oricărei firme“, a spus pentru „România liberă“ expertul fiscal.

Oricine se duce la inspectorul său de literă de la Administraţia Financiară poate constata că inspectorii de literă de la „persoane fizice“ au teancuri nesfârșite de dosare depozitate lângă birou, din care scot date, pe care le trec într-un sistem informatic rudimentar, pe terminale de generaţie 486. Totul, „cu programe informatice dezvoltate intern de-a lungul timpului, în ultimii 27 de ani. La persoane juridice este același lucru“, explică Gabriel Sincu.

Totuși, lucrurile au mai evoluat. A apărut spaţiul privat virtual, în care-ţi poţi verifica fișa de cont. Se pot urmări declaraţiile, dacă au fost depuse. „Nu mai suntem chiar în feudalism, însă o să mai dureze câţiva ani până vom avea un sistem așa cum ne dorim“, prevestește expertul fiscal.
La introducerea acestui nou sistem informatic, toate firmele vor fi obligate să se conecteze la el și să ofere informaţiile. Probabil că firmele își vor informatiza documentele de la acel moment încolo. E mai greu să-și informatizeze tot istoricul. „Perioada de prescripţie este de cinci ani. În cinci ani, lucrurile vor intra în normalitate“, a declarat expertul fiscal Gabriel Sincu.  

200.000 de entităţi off-shore sunt implicate în Panama Papers, care conexează persoane de pe întreg mapamondul.

Inspectorii stau într-o cameră, la firmă, și primesc toate documentele. Cât timp la noi încă nu funcţionează auditul electronic, așa se întâmplă. ANAF încă nu are posibilitatea să se conecteze la programul informatic al firmei. La noi, totul se face ca acum 100 de ani.“

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă