19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialANRE, acuzată că a fraternizat cu producătorii de energii regenerabile

ANRE, acuzată că a fraternizat cu producătorii de energii regenerabile

Exporturile de banane nu sunt singura ciudăţenie a României. În prima jumătate a anului, România a importat din Ungaria o cantitate de energie de 88 de ori mai mare decât cea exportată către această ţară. Explicaţia? Afacerile avantajoase cu energie regenerabilă, sprijinite de fiecare român fără voia sa, prin taxe incluse în factura de curent.

Românii plătesc anual peste 400 de milioane euro prin facturile lor de curent pentru „ajutorarea“ sectorului de energii regenerabile – pe motiv că acestea ar polua mai puţin, dar subvenţiile se dovedesc a fi doar o afacere foarte profitabilă pentru producătorii de energie regenerabilă. Subvenţiile masive primite de la stat, dar suportate în final de consumatori prin taxele prezente în factura de energie electrică permit producătorilor de energii regenerabile şi intermediarilor să exporte energia la preţuri mici către Ungaria, cu obţinerea unor profituri frumoase. Mai departe energia se reîntoarce ca import către România la preţurile pieţei noastre, oferind, din nou,  alte profituri frumoase intermediarilor. Acuzele au fost formulate ieri de Complexul Energetic Oltenia, deţinător a 30% din capacitatea energetică la nivel naţional.

Exporturi doar pe hârtie

CE Oltenia acuză Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) că induce voit în eroare populaţia şi Parlamentul privind exporturile de energie şi atrage atenţia că unele firme câştigă sume mari exportând „pe hârtie“ energie subvenţionată în Ungaria şi revânzând-o în România la preţuri mult mai ridicate.

CE Oltenia face referire la un comunicat trimis la mijlocul lunii trecute de către ANRE în care autoritatea pretindea că exporturile României de energie electrică ar fi crescut după cuplarea pieţei noastre cu cele din Ungaria, Cehia şi Slovacia. “Analiza comparativă a datelor privind funcționarea în regim cuplat a Pieţei Zilei Următoare  pe primele 5 luni ale anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (…) arată că exportul de energie a crescut de la 3,5 Twh la 4,5 Twh, adică cu 27%, importul a crescut de la 1,35 la 1,7 TwH , iar per total soldul import-export a crescut de la 2,2 la 2,8 Twh în favoarea exportului“, afirma victorios ANRE în iunie.

Oficialii complexului energetic spun că această cresţere a cantităţii de energie exportată nu s-a realizat pe graniţa cu Ungaria, ci pe graniţele cu celelalte ţări (Serbia, Bulgaria, Ucraina), şi nu prin Piaţa Zilei Următoare. Potrivit CE Oltenia, energia exportată în Ungaria în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 a fost de 25.044 MWh (1,6% din total), în timp ce energia importată din Ungaria în aceeaşi perioadă a fost de 1.530.750 MWh (88,4% din total).

Ce ascund importurile uriaşe

Potrivit CE Oltenia, s-a exportat către Ungaria doar energie regenerabilă. Cât de corect este însă ca românii să suporte o parte a costurilor acestei energii în condiţiile în care această energie nepoluantă nu este destinată consumului intern, ci exporturilor derulate de intermediari, aducătoare de profit?  Potrivit CE Oltenia, s-a ajuns ca, în situaţii de gol de sarcină (lipsă de cerere), la un consum naţional de 4.700-4.900 MWh, să se importe din Ungaria între 500 – 1.000 MWh, deşi preţul în România nu este mai mare decât în Ungaria.

„Dorim să atragem atenţia şi asupra contractelor de export ale companiilor din România. Se poate observa şi demonstra (deşi aceste contracte, spre deosebire de toate celelalte, sunt secrete pentru public), că majoritatea energiei care se exportă este energie regenerabilă pentru că exporturile cresc brusc atunci când energia regenerabilă intră în sistem şi scad instantaneu când această energie dispare“, arată comunicatul producătorului.

Reprezentanţii CE Oltenia estimează totodată că energia pe care consumatorul român o subvenţionează prin certificatele verzi cu costuri între 60 şi 170 euro/MWh, ajunge în Ungaria la preţuri derizorii de 10-20 euro/MWh, fiind apoi reimportată în Piaţa Zilei Următoare la preţuri duble, pe anumite intervale orare.

Ei spun că de fapt această energie nici nu este tranzacţionată în fapt, circulând doar actele de compensare, „la fel cum s-a mai întâmplat în trecut cu alte contracte de export“.

Efecte: concedierea a mii de angajaţi din termocentrale

Producătorul de energie de stat cere tuturor organelor competente, inclusiv Comisiilor de specialitate din Parlamentul României, să investigheze această situaţie „creată în mod absolut deliberat de ANRE“, situaţie care înseamnă de fapt pierderi de sute de milioane euro pentru statul român, închideri de companii şi pierderi de mii de locuri de muncă. Reprezentanţi ai ANRE nu au fost disponibili ieri pentru a-şi preciza poziţia faţă de acuzele CE Oltenia. La telefoanele prezentate pe site-ul ANRE nu a răspuns nimeni.

Datele statistice arată că, în 2011, România exporta 2.050 tone de banane. Explicația era că mai multe firme românești importau astfel de fructe.   

13,5 € primeşte pe fiecare MWh produs administratorul unui parc eolian, sumă ce se adaugă  preţului de vânzare pe piaţă a MWh produs, situat în jurul a 37 de euro. În final, însă, firmele din industria regenerabilă vând mult mai ieftin MWh, pentru că îşi permit, la 25, 20, chiar şi 15 euro.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă