UPDATE 13,15: ANRE face investigații asupra a două companii din domeniul energiei electrice, în contextul suspiciunilor privind creșterea artificială a prețului acesteia, a precizat directorul de comunicare al ANRE, Marius Vladu, citat de News.ro.
Numele celor două companii vor fi făcute publice la finalul anchetei.
Președintele ANRE a anunțat că anchetează de urgență prețurile energiei de pe bursa OPCOM, informează, luni, postul Digi 24.
Declarația șefului ANRE apare în condițiile în care a început cea de-a patra săptămână cu preţuri istorice pe bursa de energie. Preţul electricităţii a atins valoarea de 650 de lei pe megawatt oră şi se apropie de triplul preţului din aceeaşi perioadă a anului 2016.
Din datele de pe bursă pare să reiasă că aceste preţuri au fost majorate artificial, iar cei care au avut de câştigat sunt traderii care au cumpărat energie şi au vândut la preţuri foarte mari.
Creșterea prețului pe bursă a fost determinată şi a început după declaraţia din 12 ianuarie a ministrului Energiei, care a spus că stocurile de cărbune mai ajung doar pentru 4 zile.
Sistemul energetic al României a fost pe punctul să intre în avarie din cauza viscolului întrucât nu există stocuri suficiente de cărbune, a declarat, joi, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu.
Una dintre variantele autorităţilor este să desecretizeze contractele de pe bursă, pe baza unui Ordin pe care ANRE întârzie să îl adopte, deși este cerut de Legea energiei care a fost modificată în vara anului 2016 în Parlament.
Prin acest ordin, semnatarii tuturor contractelor de vânzare și cumpărare a energiei pe bursă precum și cele de import-export de energie vor putea fi cunoscuți.