16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialCât de profitabil este să lucrezi în domeniul "băieţilor deştepţi"

Cât de profitabil este să lucrezi în domeniul “băieţilor deştepţi”

Salariile de peste 20.000 de euro pe lună luate de la stat sunt considerate „decente” de către anumiţi directori din companii. În Romgaz şi Transgaz, societăţi cu capital majoritar de stat, se dau printre cele mai mari lefuri din ţară.

Digi24 anunţă că un simplu angajat Romgaz poate ridica de la casierie aproape 4.000 de euro lunar. Nu e cu mult mai rău nici la Transgaz: un maistru mecanic de aici câştigă echivalentul a 1.400 de euro, un şef de serviciu trece binişor de 2.000. În cele două companii sunt 11.000 de salariaţi. Ministrul Energiei e hotărât să schimbe ceva. Demnitarul vorbeşte despre nepotism şi conflict de interese în mai toate societăţile de stat.

La umbra profiturilor uriaşe făcute dintr-o resursă care aparţine, cel puţin teoretic, tuturor românilor, directorii companiilor de stat din domeniul gazelor naturale îşi aprobă salarii impresionante. La Romgaz de exemplu, directorul general Virgil Metea câştigă peste un milion de lei anual numai din salariul la stat, adică 20.000 de euro pe lună. Un maistru mecanic angajat la Romgaz câştigă echivalentul a 1.400 de euro pe lună, iar un şef de serviciu, peste 2.200 de euro.

La Transgaz, directorul general Petru Văduva depăşeşte şi el milionul de lei primit anual drept salariu. Nici nu e de mirare, din moment ce un simplu salariat Transgaz ridică peste 3.800 de euro lunar.

Iată ce spun doi dintre directorii care câştigă fiecare câte un sfert de milion de lei anual în aceste companii.„Nu sunt în măsură să fac aprecieri dacă salariile sunt mari sau mici, dar consider că sunt decente”, spune Ciprian Alic, director în cadrul Transgaz. „Altfel nu ai nicio predispoziţie să rămâi într-o astfel de poziţie, să aduci rezultate bune, fără să fii motivat. Nu se plăteşte insuccesul. De acord să nu fie salarii mari la directorii care produc pierderi sau insuccesuri, dar nu e cazul la noi”, a declarat Vasile Ciolpan, director în cadrul Romgaz.

Directorii spun că salariile din aceste companii sunt date în funcţie de criteriile de performanţă. Omit să spună, însă, că societăţile în care lucrează au monopolul pe piaţa gazelor. Una dintre sarcinile Romgaz – o societate în care lucrează 6.000 de oameni – e să găsească noi zăcăminte de gaz, însă majoritatea celor care sunt exploatate acum au fost descoperite acum mai bine de jumătate de secol.

În Transgaz lucrează 5.000 de oameni. Iar obiectul principal de activitate al firmei este transportul gazelor prin conducte. La fel, vorbim de o infrastructură în care s-a investit puţin în ultimii ani. Astfel, Romgaz a avut în 2014 un profit de 1,4 miliarde de lei, ajutat şi de liberalizarea preţului la gazele naturale. Adică de calendarul de scumpire pe care îl suportă şi consumatorii casnici şi cei industriali. Aceste profituri sunt folosite de directori, pentru a-şi justifica salariile „decente”.

„Avem companii cu structuri de conducere birocratice care sunt înţesate de consilieri, angajarea rudelor, nepotism, clientelism”, a spus Victor Grigorescu, ministrul Energiei. Ministerul lucrează acum la un cod de etică, pe care vrea să-l propună Guvernului. Acesta va funcţiona ca o lege internă. Inclusiv salariile pot fi modificate în urma auditului, promit autorităţile.  

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă