16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCâți bani a tocat aeroportul din Cluj

Câți bani a tocat aeroportul din Cluj

 

Scandalul de corupție de la Consiliul Ju­dețean ar putea duce la insolvența Aeroportului Internațional „Avram Iancu“.

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca riscă să ajungă în insolvență, după izbucnirea scandalului de corupție care a dus la arestarea președintelui PNL al Consiliului Județean, Horea Uioreanu. Liderul grupului de consilieri județeni ai PSD, Remus Lăpușan, a anunțat că a cerut un audit al Curții de Conturi la Regia Autonomă Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Remus Lăpușan susține că administrația județeană a alocat sume imense în ultimii trei ani, pentru a finanța investițiile din aeroport. În total, în anii 2012, 2013 și 2014, Consiliul Județean Cluj a alocat aproximativ 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea aeroportului. Mai mult, această regie autonomă a obținut de mai mult de cinci ani permisiunea de a-și investi profitul în dezvoltare. ”Până acum, am mers pe prezumția de bună-credință. Venea conducerea aeroportului și ne spunea că este nevoie de atâția bani și noi ne străduiam și îi alocam.

Însă nu mai suntem dispuși să facem acest lucru. Vrem niște explicații. Care sunt datoriile la această oră ale aeroportului și pentru ce lucrări? Am înțeles că pentru noua pistă de aterizare – decolare au fost semnate 26 de acte adiționale.

De ce a fost nevoie de aceste acte adiționale și cine le-a aprobat?”, s-a întrebat Remus Lăpușan. Directorul aeroportului, David Ciceo, a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii. Numele său apare în stenogramele interceptărilor realizate de procurori în dosarul lui Horea Uioreanu, iar aceste stenograme arată că David Ciceo ar fi avut cunoștință de faptul că în incinta aeroportului au fost făcute lucrări ilegale, însă a preferat să cedeze presiunilor președintelui suspendat al Consiliului Județean și să închidă ochii la ilegalitățile comise de firmele ”prietene”, adică cele care plăteau șpăgile care alimentau conturile liderului PNL.

Ce spun sindicaliștii

Pe de altă parte, activitatea la Aeroportul Internațional „Avram Iancu“ din Cluj-Napoca riscă să fie blocată, spun reprezentanții sindicatului. Și asta pentru că membrii conducerii aeroportului au semnat niște bilete la ordin în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, care nu pot fi onorate fără garantarea unui credit de către Consiliul Județean, forul în subordinea căruia se află aeroportul.

Conducerea Consiliului Județean a promis inițial că va garanta acest credit pentru aeroport, însă această decizie a fost blocată după arestarea președintelui Consiliului, Horea Uioreanu. Și asta în contextul în care alături de Horea Uioreanu a fost arestat și omul de afaceri Ioan Bene, patronul firmei Construcții Napoca, cea care a executat unele lucrări la aeroport despre care procurorii spun că ar fi ilegale. În acest context, ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, crede că orice alocare de bani ar trebui precedată de un audit, care să arate cât de legale sunt plățile care ar trebui făcute de aeroport. Aurelia Cristea s-a întâlnit zilele trecute, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, cu repre­zentanții conducerii aeroportului, cu liderii sindicali și cu cei ai Consiliului Județean. Liderul sindical Gabriel Ene este total nemulțumit de propunerea ministrului pentru Dialog Social și crede că această propunere nu are decât rolul de a tergiversa rezolvarea problemei.

probleme

Bilete la ordin

Întreaga situație a apărut în contextul în care directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, a semnat niște bilete la ordin, pentru a garanta plata unor lucrări ilegale, care nu aveau nici măcar autorizație de construire. Pentru a primi aceste lucrări, după cum susțin procurorii DNA, patronul firmei Construcții Napoca, Ioan Bene, i-ar fi dat mită președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.

Aeroportul din Cluj a ajuns într-o situație mai mult decât delicată

Cele mai citite

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...
Ultima oră
Pe aceeași temă