16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCe profit a avut, în 2014, Romgaz

Ce profit a avut, în 2014, Romgaz

Producătorul de gaze naturale Romgaz (SNG) a avut, anul trecut, un profit de 1,43 miliarde lei (322 milioane euro), în creştere cu 44% faţă de cel din 2013, iar cifra de afaceri a urcat cu 15,3%, la 4,49 miliarde lei (1,01 miliarde euro), a anunţat, joi, compania de stat, relatează Mediafax.

Evoluţia vânzărilor a fost influenţată de creşterea cantităţii gazelor proprii livrate şi a preţului, de majorarea tarifelor serviciilor de înmagazinare şi de suplimentarea cantităţii de energie electrică livrată şi a volumului serviciilor specifice din sectorul energiei electrice.

Romgaz a produs, anul trecut, 5,66 miliarde metri cubi de gaze naturale şi avea (la 30 septembrie) o cotă de 47,4% din vânzările de gaze provenite din intern, celălalt mare producător din domeniu fiind OMV Petrom, din grupul austriac OMV.

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede au fost arestați

Agențiile de aplicare a legii din Austria, Cipru și Cehia au arestat șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede. Europol și Eurojust...

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...
Ultima oră
Pe aceeași temă