15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune ministrul Niță despre exploatarea gazelor de şist

Ce spune ministrul Niță despre exploatarea gazelor de şist

Exploatarea gazelor de șist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor, România putând fi un jucător principal în domeniul energetic, în Europa revenind producția de energie pe bază de cărbune, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niţă.

Potrivit Mediafax, ministrul Economiei a declarat că România are un avantaj extraordinar, pentru că dispune de toate resursele energetice posibile.

Niță a menționat Uniunea Europeană are o mare problemă cu importurile de gaze naturale.

”Chiar dacă unii nu vor fi de acord cu mine, vă spun categoric că pe termen scurt va reveni în Europa producţia de energie pe bază de cărbune şi, în acelaşi timp, de gaze naturale lichefiate. Sunt deja state care îşi iau măsuri foarte precise în acest sens”, a spus Niţă, menţionând că pe termen scurt acestea sunt soluţiile.
Niţă a mai arătat că, pe temen lung, vor trebui abordate noi surse de energie.

”Exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor, precum şi faptul că legăturile, interconectările dintre state trebuie să fie cât mai puternice”, a spus Niţă, adăugând că un alt obiectiv strategic al ţării noastre este de a se interconecta cu majoritatea statelor din regiune, inclusv Turcia, în aşa fel încât să putem exporta energie.

”Tendinţa aceasta că avem prea multă producţie de electricitate şi nu trebuie să mai construim alte obiective energetice este greşită, pentru că în perspectiva a patru, cinci, şase ani, unele grupuri energetice vor fi înlocuite şi altele vor dispărea, astfel că trebuie să ai capacitate de a dezvolta alte sectoare”, a mai spus Niță, conform Mediafax.

”Putem, în regiune, să fim jucătorul principal în acest domeniu şi sunt convins că acest lucru să va întâmpla”, a mai declarat Constantin Niţă, dând exemplul descoperirilor de gaze naturale din Marea Neagră sau faptul că România dispune de resurse energetice pentru celelalte domenii.

”Putem să ne asigurăm securitatea energetică în viitorul cât mai apropiat”, a mai declarat ministrul Economiei.
Niţă a precizat că există zone pe care România le poate exploata cu mare eficienţă şi a menţionat că unul din obiectivele pe care le are în perioada următoare este de a diversifica schimburile comerciale.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă