13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCEE Entrepreneurship Summit 2015, primul eveniment de business networking din România dedicat...

CEE Entrepreneurship Summit 2015, primul eveniment de business networking din România dedicat pieței regionale

Business Days, platformă de oportunități de afaceri din România, anunță primul eveniment de afaceri dedicat culturii antreprenoriale din Europa Centrală și de Est, CEE Entrepreneurship Summit 2015. Acesta este primul eveniment din seria Business Days gândit special pentru o audiență internațională, prin participarea unor companii străine, din regiune și nu numai.

CEE Entrepreneurship Summit 2015 se va derula la Cluj-Napoca, între 14 și 16 octombrie. Pe durata a două dintre cele trei zile de desfășurare acesta se va suprapune cu Cluj Business Days 2015 – cele două evenimente fiind însă diferite, primul fiind orientat cu precădere către o audiență internațională. CEE Entrepreneurship Summit va reuni peste 1.000 de participanți, peste 100 de speakeri și va beneficia de susținerea a peste 100 de parteneri. Evenimentul este destinat deopotrivă promovării mediului de afaceri și expunerii oportunităților de business de pe piețele locale din cele patru regiuni ale țării, prin facilitarea interacțiunilor dintre investitori, antreprenori, manageri, experți, reprezentanți ai administrației publice locale și centrale.

Până în prezent, platforma Business Days a organizat 38 de evenimente, în cele mai importante orașe din toate regiunile României, la care au participat peste 21.000 de persoane și au luat cuvântul peste 1.000 de speakeri. Astfel, Business Days a devenit una dintre cele mai mari și mai active platforme de business networking de pe piața locală. Până în prezent, conform feedbackului oferit de participanți, aproape un sfert dintre aceștia au valorificat oportunitățile de networking furnizate de Business Days prin încheierea unor afaceri cu o valoare cuprinsă între 25.000 și 250.000 de euro și peste 8% au încheiat tranzacții de peste 250.000 de euro.

Participanții vor avea ocazia de a asista la: conferințe, prezentări, 16 sesiuni de matchmaking (dedicate delegațiilor străine, în decursul cărora se estimează că vor exista peste 500 de întâlniri formale între participanți), workshopuri cu studii de caz, workshopuri speciale (focalizate pe teme de dezvoltare personală), masterclass-uri (sesiuni susținute de experți, de nivel avansat), sesiuni de business networking, două seri speciale de business networking (seri destinate în special facilitării contactelor între participanții străini și mediul de afaceri local, organizate în parteneriat cu mai multe camere de comerț bilaterale, ambasade, consulate, cluburi și asociații de oameni de afaceri), o seară specială de coaching și trei seri de VIP networking, la care participarea se va face pe bază de invitație și unde se vor regăsi o parte din parteneri, o parte dintre speakeri și reprezentanți din elita mediului de afaceri local și regional.

Evenimentul va include, de asemenea, vizitarea unpor parcuri industriale și logistice din localitățile Cluj-Napoca, Dej, Jibou, Târgu Mureș, Sibiu, Oradea și Mediaș, lista acestora fiind deocamdată în curs de definitivare.

Participanții străini vor avea posibilitatea de a-și promova afacerea la eveniment și/sau în materialele destinate participanților, precum și de a oferi interviuri sau de a avea intervenții în cadrul conferințelor Business Days.

Toate evenimentele Business Days sunt organizate după realizarea unei cercetări pentru identificarea nevoilor, problemelor și provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri din regiunea în care urmează să se desfășoare fiecare ediție a evenimentului. Ulterior, temele manifestărilor sunt alese în concordanță cu rezultatele relevate de fiecare studiu.

Studiul Business Days arată ca principalul atu al regiunii centrale și de nord este calitatea resurselor umane

În luna august 2015 a fost realizat un studiu pe un eșantion de 206 de persoane din regiunea centrală și de nord a țării. Dintre cei intervievați 43,5% au fost antreprenori, 38,9% manageri, factori de decizie din companii, 13 % profesioniști, specialiști, experți, consultanți.

Principalul atu al acestei regiuni care a fost menționat de respondenți este calitatea resurselor umane, nivelul înalt de pregătire a forței de muncă, cunoașterea a cel puțin unei limbi de circulație europeană, seriozitatea, hărnicia și mentalitatea pozitivă a oamenilor din regiune, întărită de o atitudine prooccidentală, de o toleranță ridicată și de multiculturalitatea care caracterizează zona. Alte atuuri sunt poziționarea geografică, accesul relativ ușor spre Europa de Vest, existența unui număr mare de parcuri industriale și logistice, existența unor centre universitare puternice (în special Cluj-Napoca și Timișoara), numărul mare de investitori și de companii străine prezente în regiune (care este principalul pol de atracție a investițiilor străine după Capitală), precum și potențialul de creștere economică și costul accesibil al forței de muncă.

Principalele oportunități de afaceri sunt, potrivit respondenților, în IT&C (80% dintre răspunsuri!), dezvoltarea de software (peste 65%), turism, servicii și educație. În ceea ce privește modul în care oamenii de afaceri locali se raportează la schimburile economice transfrontaliere, aceștia, în proporție de peste 20%, fie caută investitori, fie parteneri pentru export, fie să deschidă filiale/sucursale/reprezentanțe. pe de altă parte, peste 25% spun că nu sunt interesați deocamdată de parteneriate cu companii străine.

În ceea ce privește provocările cu care se confruntă, oamenii de afaceri locali au menționat birocrația excesivă (57,3%), sistemul stufos de taxare și reglementare din România (56,5%), impredictibilitatea fiscală (52,7%), lipsa infrastructurii logistice și de transport (37,4%), zelul și injustețea organelor de control ale statului (36,6%).

Nevoile cel mai adesea menționate au fost, în ordine descrescătoare, dezvoltarea și motivarea personalului, managementul și coordonarea echipei, taxarea și fiscalitatea, dezvoltarea abilităților de vânzare și de negociere, precum și leadershipul.

Înscrierile pentru toți cei care vor să participe la CEE Entrepreneurship Summit 2015, Cluj
sunt deschise de la începutul acestei luni. Până pe data de 27 septembrie 2015, ora 23.59, este in vigoare oferta de tip early-bird, prin care oricine poate participa la eveniment cu o reducere de 15% la orice tip de acces.

Business Days este un eveniment organizat de ADeSCO (Asociatia Dezvoltatorilor de Solutii de Comunicare Online) si Newfield Consulting, avand coorganizator compania MMC-fondata de Liana Marin.

ADeSCO este o organizatie non-profit al carei scop este acela de a crea cultura antreprenoriala sanatoasa si durabila in Romania

Printre partenerii evenimentului se numără Raiffaisen Leasing, EY România, Orange, Fan Courier, AON, Philips România, Dedeman, Unicredit Țiriac Bank, DPD, Zitec, GH, Universul Juridic, Rogalski Damaschin, API, UPC Business, Valigeria.ro, SBR, BrandFusion, Regina Maria, Sophia, AROBS,Mobila Dalin, Francize.ro, Massmediaconsulting, MMC, Buticul de Inspiratie by Dana Tudor ș.a.

Parteneri media: Wall-Street.ro, Romania Libera.ro,Vocea Transilvaniei.ro, Manager Express.ro, Europa FM, 9am, MonitorulCj.ro, avocatnet.ro, Ziarul de Iasi, Business24, Ziare.com, AiSucces.ro, Iași Fun, TransilvaniaBusiness, Amaltea, FoodNews, JurnaluldeAfaceri, Retail-FMCG, BusinessLive.ro, PortalHR, bestjobs, GPeC, Feed Forward, Softlead, 4Career, Learn&Go, Premian, Tribal Worldwide, Zelist Monitor, 24Fun, IQAds, startups.ro, BizzClub, ComunicatedePresa.ro, ILoveCluj, Cluj.com, BistritaNews, Gazeta de Cluj, ClujToday.ro, Transylvania Today, TurdaNews.ro, PortalSM, ANIS, ARIES Transilvania, Techsylvania, Enterprise Europe Network,  Maastricht School of Management, ClujHub, Akcces, Chic-Elite, Impulse, 24Fun.ro, arad24.net, Adevarul.ro

Contact presă:

Business Days este o platformă de comunicare, informare, schimb de idei, educare și generare de oportunități pentru mediul de business din România. Business Days este formată dintr-o serie de proiecte și platforme de comunicare dintre care menționăm: suita de evenimente Business Days, Business Days TV, Business Days Magazine, Business Days DVD, MeetMe. Evenimentele Business Days este considerat de participanți, parteneri și speakeri drept cele mai mari, mai relevante și de impact evenimente de business din România și din estul Europei. Scopul Business Days este de a contribui semnificativ la crearea unei culturi antreprenoriale sănătoase și la dinamizarea mediului de business din țara noastră.

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Polonia va trimite trupe militare la Jocurile Olimpice de la Paris

Ministrul polonez al apărării a anunțat joi că țara sa va trimite întăriri militare, potrivit flashscore.ro. "Forțele armate poloneze se vor alătura coaliției internaționale...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă