17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCFR are probleme în zona Brașov. Unele trenuri au întârzieri de până...

CFR are probleme în zona Brașov. Unele trenuri au întârzieri de până la cinci ore

Circulația trenurilor între Brașov și Predeal se desfășoară, luni, pe un singur fir, din cauza unor probleme tehnice la sistemul de semnalizare, a anunțat directorul regionalei CFR Brasov, Ioan Pintea, citat de Agerpres.

Din acest motiv, unele trenuri care au plecat de la Brașov spre București au avut întârzieri de până la 200 de minute, luni dimineață.

CFR speră să remedieze problemele tehnice până luni după-amiază în jurul orei 17.

În acest moment, întârzierile trenurilor sunt de circa 30 de minute.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trafic de droguri la Constanța. O persoană a fost reținută

La data de 14 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au luat măsura...

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri. Mugur Isărescu a fost întrebat,...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă