14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialChevron se retrage din România

Chevron se retrage din România

Compania a invocat faptul că nu a identificat, în urma explorărilor geologice,  resursele de gaze de șist pe care le estimase inițial.

Compania americană Chevron a confirmat că se retrage din România și că renunță la proiecte de exploatare a gazelor de șist, invocând faptul că nu a găsit în subsol resurse suficiente pentru a justifica angajarea de cheltuieli. Gigantul energetic a anunțat, la începutul lui februarie, că se retrage și din operațiunile similare pe care le-a desfășurat în Polonia. Anul trecut, compania a renunțat și la activitățile din Bulgaria.

Decizia privind România a fost anunțată inițial vineri seară de publicațiile americane Bloomberg şi The Wall Street Journal, iar reprezentanții locali ai companiei au confirmat-o în acest weekend. “În 2014, Chevron România a finalizat activităţile de explorare a concesiunii Bârlad, precum şi un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenţia de a renunţa la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015“, au declarat aceștia pentru Mediafax. Decizia ar fi una de afaceri și s-ar baza pe evaluările proiectului, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunităţi de investiţie din portofoliul global al companiei americane, conform conducerii companiei.

“Rezultatele lucrărilor din România vor fi predate ANRM şi vor rămâne în custodia statului. Confidenţialitatea informaţiilor de acest gen este menţinută în conformitate cu legislaţia din România“, au adăugat reprezentanţii Chevron.

Un motiv similar a fost invocat de compania americană și la 1 februarie, când a anunțat retragerea din Polonia. “Divizia din Polonia a Chevron a decis să întrerupă operaţiunile de explorare a zăcămintelor de şist din Polonia, întrucât oportunităţile oferite de acestea sunt mai mici decât alte oportunităţi din portofoliul global al grupului“, se arăta într-un comunicat al gigantului energetic. Declinul puternic al preţurilor hidrocarburilor la nivel mondial au obligat marii producători din domeniul energiei să reducă cheltuielile şi să renunţe la proiectele nerentabile. În plus, estimările geologice inițiale nu s-au confirmat în teren, iar condițiile de efectuare a forajelor s-au dovedit dificile, astfel încât și Exxon Mobil, Total şi Marathon Oil au renunţat la rândul lor, în ultimii trei ani, să caute gaze de şist în Polonia.

În mai 2014, Chevron renunțase și la operațiunile din Bulgaria, însă din motive politice. În vara anului 2011, guvernul conservator al premierului Boiko Borisov a acordat companiei dreptul de a face prospecțiuni legate de zăcămintele de gaze de șist din nord-estul țării, dar în urma unor proteste de amploare, autoritățile au decis să-și revizuiască decizia, impunând un moratoriu total care interzice explorarea și exploatarea de gaze și țiței prin fracturarea hidraulică cu apă sau alte lichide la presiune. Nici următorul guvern, investit în 2013, nu a dat nici un semn că ar putea renunța la acest moratoriu.

Bătălia de la Pungești

Chevron a finalizat activităţile de explorare a gazelor de șist la prima sondă din România în iulie 2014, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri. La scurt timp, în noiembrie anul trecut, premierul Victor Ponta a declarat că România nu dispune de astfel de resurse, spre surprinderea reprezentanților companiei americane.

Până să înceapă să caute gaze de șist în Vaslui, Chevron a trebuit să se confrunte cu ample acțiuni de protest la București, dar mai ales chiar în satul Pungești. În octombrie 2013, după ce o parte dintre localnici s-au confruntat cu jandarmii, compania americană a renunţat, pentru o perioadă, să mai efectueze lucrări de explorare în zonă. Consilierii locali din Pungeşti au decis organizarea unui referendum local în urma cărora sătenii să decidă dacă vor sau nu explorarea şi exploatarea gazelor de şist în comună, dar până la urmă proiectul a eșuat. Situația s-a acutizat după ce Chevron a anunţat, două luni mai târziu, că va continua lucrările de explorare a resurselor de gaze de şist. Intervenţia în forţă a jandarmilor, care au reţinut mai multe persoane, a accentuat nemulţumirea celor prezenţi, care au susţinut că au fost abuzaţi de oamenii legii.

De cealaltă parte, reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că au fost la rândul lor atacaţi de sătenii din Pungeşti şi de susţinătorii lor. Din această cauză, comuna vasluiană a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, potrivit unui ordin al Jandarmeriei. Interesul companiei Chevron pentru România pornise inițial și de la un raport al Administraţiei americane pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), apărut la începutul lui 2013, care estima că România are rezerve de gaze de şist recuperabile tehnic de 1.444 miliarde metri cubi, echivalente cu consumul pe 100 de ani. Compania americana deține alte trei acorduri de mediu în județul Vaslui pentru explorarea gazelor de șist în localitățile Păltiniș – Băcești, Popeni – Găgești și Puiești. De asemenea, compania a mai obținut anul trecut și cea de-a doua autorizație de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deținut la Puiești.   

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă