6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCNADNR cumpără utilaje pentru echipele mobile de intervenţie. Câte milioane de lei...

CNADNR cumpără utilaje pentru echipele mobile de intervenţie. Câte milioane de lei cheltuie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va organiza o licitaţie deschisă, împărţită pe 15 loturi, pentru achiziţia de utilaje pentru echipele mobile de intervenţii de urgenţă. Valoarea totală a contractului este estimată la aproape 70 de milioane de lei, fără TVA.

Compania de stat vrea să cumpere, printre altele, o staţie de asfalt mobilă (cu 26,86 milioane lei, fără TVA), o freză de asfalt (11,42 milioane lei), un finisor de asfalt (7,72 milioane lei) şi un trailer de 40 tone şi cap tractor (4,94 milioane lei).

"Pentru a creşte capacitatea de intervenţii în situaţii de urgenţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, CNADNR va înfiinţa echipe mobile de intervenţii de urgenţă la nivelul fiecărei Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri. Aceste echipe vor fi dotate corespunzător pentru a interveni radip şi eficient, atât în timpul campaniei de iarnă, cât şi în restul anului. De fiecare dată când se produce un accident tehnic pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi administrată de CNADNR, măsurile de remediere trebuie să fie puse în operă imediat", a declarat Narcis Neaga, directorul general al companiei.

Potrivit acestuia, echipele de intervenţie vor putea rezolva rapid orice tip de accident tehnic, în prezent CNADNR fiind obligată să urmeze o serie de proceduri pentru a angaja un terţ în vederea intervenţiei la locul producerii accidentului tehnic.

Durata contractului pentru fiecare din cele 15 loturi este 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Termenul limită de depunere a ofertelor este 22 octombrie.

CNADNR a precizat că Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a acceptat, vineri, documentaţia de atribuire, urmând ca autoritatea contractantă să transmită anunţul de participare spre validare ANRMAP.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă