25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCompania aeriană Alitalia, salvată de la faliment

Compania aeriană Alitalia, salvată de la faliment

Alitalia a încheiat un parteneriat strategic cu operatorul Etihad Airways din Abu Dhabi, care va prelua o participaţie de 49% la compania italiană de transport aerian aflată în pericol de faliment pentru a doua oară în cinci ani, relatează New York Times.

Cu nicio altă alternativă viabilă, board-ul Alitalia a votat în favoarea ofertei primite din partea Etihad, care include investiţii de până la 1,25 de miliarde de euro, în următorii patru ani.

Directorul general al Alitalia, Gabriele Del Torchio, a spus în această săptămână, în Senatul italian, că propunerea companiei arabe include o investiţie iniţială de 560 de milioane de euro, în schimbul ştergerii de către creditori a unor datorii de mai multe sute de milioane de euro şi eliminării a circa 2.200 de locuri de muncă, respectiv 15% din forţa de muncă a operatorului aerian.

Negocierile cu principalele bănci creditoare ale Alitalia privind restructurarea a circa 700 de milioane de euro din datorii vor continua timp de mai multe săptămâni, a arătat Del Torchio.

Reprezentanţii Etihad au refuzat să comenteze detaliile ofertei.

Investiţiile propuse de Etihad reprezintă o salvare pentru Alitalia, care ar fi urmat să rămână fără numerar în această vară, la numai câteva luni după că a primit fonduri de salvare prin intermediul guvernului de la Roma, în valoare de 500 de milioane de euro.

Operatorul aerian italian, care are 14.000 de angajaţi, a acumultat datorii de peste 840 de milioane de euro de când a fost salvat de la faliment şi privatizat, în 2009.

Un simbol de mândrie naţională, Alitalia a fost supusă unor presiuni puternice din partea politicienilor italieni şi sindicate pentru menţinerea locurilor de muncă. Eforturile anterioare de reducere a costurilor şi de renunţare la activele care nu fac parte din operaţiunile de bază au fost afectate de creşterea costului carburanţilor şi de intensificarea concurenţei.

Pentru Etihad, o participaţie mare la Alitalia îi conferă accesul la a patra mare piaţă de transport aerian din Europa, cu oportunitatea de a atrage milioane de noi pasageri în reţeaua globală a companiei, care include deja peste 90 de destinaţii şi aeroportul internaţional din Abu Dhabi, aflat în dezvoltare rapidă.

Potrivit analiştilor, investiţia în Alitalia reprezintă cea mai îndrăzneaţă şi probabil cea mai riscantă strategie de extindere globală a Etihad.

Unele dintre investiţiile Etihad, cum ar fi o participaţie de 40% la Air Seychelles din Africa, cumpărată în 2012, au revenit rapid la soliditate financiară. Majoritatea însă au în faţă un drum lung până la redresare, aşa cum este cazul Air Berlin, la care Etihad a cumpărat o participaţie de 29% în 2011 şi care a raportat pierderi în cinci din ultimii şase ani. Air Berlin are datorii de peste 800 de milioane de euro.

Cele mai citite

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...
Ultima oră
Pe aceeași temă