5.9 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialCompania germană Osram și-a vândut divizia de lămpi Chinei

Compania germană Osram și-a vândut divizia de lămpi Chinei

Producătorul german de corpuri de iluminat Osram a anunţat marţi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei sale de lămpi, denumită Ledvance, unui consorţiu chinez pentru o sumă de peste 400 milioane de euro, informează Reuters citată de Agerpres.

Consorţiul care a cumpărat divizia Ledvance este compus din investitorul strategic IDG Capital Partners, producătorul chinez de corpuri de iluminat MLS şi investitorul financiar Yiwu. 

În urmă cu un an, Osram şi-a anunţat intenţia de a se separa de divizia sa de lămpi, care este responsabilă pentru aproximativ 36% sau două miliarde de euro din vânzările sale anuale, pentru a se concentra pe produsele pentru industria auto şi soluţiile de iluminat pentru clădiri şi oraşe. Osram, al doilea producător mondial de corpuri de iluminat, a început să fie supus la presiuni pe măsură ce cererea pentru corpurile tradiţionale de iluminat scade în favoarea tehnologiei LED. 

Într-o tranzacţie similară, în luna mai a acestui an, grupul olandez Royal Philips NV şi-a vândut un pachet de 25% din divizia sa de corpuri de iluminat pentru 750 milioane de euro. Philips, care intenţionează să vândă şi restul acţiunilor în următorii ani, a ales varianta unei listări la bursa olandeză după ce nu a reuşit să găsescă un cumpărător.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă