13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCompaniile scapă de creșterile preţurilor la gaze?

Companiile scapă de creșterile preţurilor la gaze?

Procesul de convergenţă a preţurilor gazelor naturale pentru industrie s-a realizat şi nu mai este nevoie să fie majorate prețurile, potrivit angajamentelor luate.

Preţurile gazelor naturale plătite de către firme, aflate până în prezent într-o continuă creştere ce a nemulţumit mari consumatori industriali din ţară, nu vor mai creşte, existând chiar premisele unor scăderi ale acestora în următoarele luni, promite ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. „Convergenţa preţurilor gazelor naturale s-a realizat. Nu mai este nevoie să facem creşteri de preţuri pentru industrie, aşa cum erau angajamentele anterioare. Prin adoptarea pachetului propus spre dezbatere publică, preţul final al gazelor naturale nu va mai creşte, existând chiar premise ca să scadă în următoarele luni”, a declarat Nicolescu.

Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014, iar pentru consumatorii casnici în 1 octombrie 2018.

Potrivit unei propuneri de Ordonanţă de Urgenţă prezentată vineri pe site-ul de internet al Departamentului pentru Energie, pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să tranzacţioneze nediscriminatoriu şi centralizat un anumit volum de gaze naturale care va fi stabilit de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). „Această obligaţie va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018, şi furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât şi pentru cele din import”, spune DE.

Totodată, Departamentul pentru Energie propune ca pentru consumatorii noncasnici să fie stabilită o perioadă tranzitorie de opt luni, necesară încheierii într-o manieră competitivă a unor noi contracte de furnizare. „În consecinţă, pentru consumatorii noncasnici, nu credem că se mai impune nici o mărire de tarife aferentă calendarului stabilit. Departamentul pentru Energie solicită ANRE să finalizeze cât mai repede posibil procesul de revizuire a Codului reţelei pentru o mai bună funcţionare a pieţei”, afirmă Departamentul pentru Energie.

Creşterile ce nu vor mai fi

La 1 aprilie 2014 clienţii reglementaţi non-casnici au suportat o creştere a preţului gazelor de 5%, urmând ca la 1 iulie 2014 să existe o altă creştere de 5%, iar la 1 octombrie 2014 alta de 4%.

Preţurile la gaze au nemulţumit marii producători industriali. “Guvernul trebuie să facă demersuri pe lângă CE pentru subvenţionarea indirectă a marilor consumatori de gaz pentru că altfel aceştia nu vor face faţă preţurilor impuse la gaz de către producători şi se vor închide, spunea la începutul lunii trecute directorul combinatului Azomureş din Târgu Mureş, Mihai Aniţei.

Grupul InterAgro importă gaze direct de la Gazprom, la un preţ mai mic decât vor avea gazele româneşti începând cu 1 aprilie, când resursele autohtone se scumpesc cu 24%”, declara în martie Ioan Niculae, preşedintele grupului InterAgro.

Că o firmă cumpără mai ieftin gaze din străinătate decât din România este o anomalie recunoscută inclusiv de Guvern. Preţurile rezultate din calendarul de majorare pentru perioada iulie 2014-octombrie 2015 sunt mai mari decât preţul de import existent pe piaţă, se arată în proiectul ordonanţei de urgenţă.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă