16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialConstantin Niță: Constituim societatea mixtă cu Huadian pentru investiția de la Rovinari

Constantin Niță: Constituim societatea mixtă cu Huadian pentru investiția de la Rovinari

Ministrul Economiei, Constantin Niță, a afirmat sâmbătă, la Târgu-Jiu, că în șase săptămâni se va începe crearea societății mixte între Complexul Energetic Oltenia și compania chineză Huadian, un proiect care vizează investiții de circa un miliard de euro la termocentrala Rovinari, informează Agerpres.

Acesta a precizat că realizarea noului grup de 600 MW, în colaborare cu cei de la Huadian, va crea aproximativ 400 de locuri de muncă. În context, ministrul a vorbit și despre investițiile aflate în derulare la cele două termocentrale, Turceni și Rovinari.

"Sunt două proiecte mari la Rovinari și Turceni — proiectul cu firma Huadian din China, în valoare de un miliard de euro, acest proiect este în fază de finalizare, în șase săptămâni vom începe crearea societății mixte între CE Oltenia și Huadian și sperăm ca până la sfârșitul anului să se finalizeze toată documentația tehnică necesară începerii lucrărilor la acest proiect. Este un proiect mare, de 600 MW care va crea în jur de 400 de locuri de muncă, dar mai important este că va păstra alte 3.000 de locuri de muncă. Sperăm ca anul acesta la sfârșit să fie finalizate toate documentațiile. Al doilea proiect important este finalizarea termocentralei de la Turceni, acolo există finanțarea de 200 milioane de euro, suntem în procedură de evaluare a licitației făcute, împreună cu BERD-ul se analizează să vedem care este cea mai bună soluție pentru modernizarea acestei centrale. În al treilea rând, să nu uităm proiectele existente pe planul național de investiții, luna aceasta Rovinari va primi 30 de milioane de euro pentru modernizare în cadrul acestui plan național și sunt convins că în perioada următoare și celelalte proiecte vor fi accesate și puse în practică la cele două termocentrale. Mai adăugăm faptul că sperăm să finalizăm săptămâna viitoare și documentația, respectiv legislația pentru perimetrele noi de exploatare de la Jilț, IPO-ul care trebuie să îl facem pentru vânzarea a 15% din acțiunile CEO. Principalul obiectiv al complexului este acela de a reduce costurile și de a se încadra în prețurile de vânzare la bursa energiei electrice și sunt convins că începutul de vânzare la export produsă de CEO este de bun augur", a spus Constantin Niță.

Managerul CEO, Laurențiu Ciurel, a afirmat că datorită eforturilor făcute de schimbare a legislației, anul acesta, complexul a funcționat la o putere medie de 1.000 MW comparativ cu anul trecut atunci când, în perioada sărbătorilor pascale și de 1 Mai, toate cele patru termocentrale au fost oprite timp de o săptămână.

"Principala schimbare față de anul 2013 este faptul că într-o perioadă extrem de descărcată cum e perioada sărbătorilor pascale și de 1 mai, anul trecut am fost o săptămână pe zero, opriți complet, patru dintre cele mai mari termocentrale ale țării, anul acesta am avut o putere medie de funcționare de o mie de MW datorită eforturilor făcute de schimbare a legislației. Banii din planul național de investiții îi vom încasa la sfârșitul acestei luni, este o altă facilitate prin care banii pe care îi plătim pe certificatele de CO2 revin în programe de investiții de mediu și putem să acoperim cu acești bani peste 34 de milioane de euro, să finanțăm mare parte din obligațiile pe care le avem la UE", a spus Ciurel.

El a mai afirmat că tot pentru acest an se are în plan mărirea producției cu 16%, dar și dimensionarea forței de muncă pentru acoperirea costurilor și încasarea creanțelor. "Avem anul acesta o perspectivă de a mări producția cu 16%, undeva între 14 și 15 TW, față de 12 cât am produs anul trecut, și încercăm să și dimensionăm forța de muncă astfel încât să acoperim costurile și să încasăm creanțele. Există un grafic de eșalonări de plată de la RAAN, primele 5 milioane intră luni, până la sfârșitul săptămânii mai intră încă 5, așa ne-am înțeles cu directorul de acolo și în tranșa următoare de apă grea vom lua jumătate din bani. E un lucru care nu s-a mai făcut până acum, sunt creanțe istorice care au început să fie recuperate", a concluzionat Laurențiu Ciurel.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă