10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCosturile societăților din energie, umflate de contractele cu firme din același grup

Costurile societăților din energie, umflate de contractele cu firme din același grup

UPDATE

După închiderea ediției, E.ON ne-a transmis punctul de vedere al companiei, prin care respinge acuzaţiile aduse de administratorii Fondului Proprietatea. Pentru mai multe informații, citiți documentul atașat.

—————————————————————————————————————————————————————————–

Companiile la care E.ON este acționar majoritar sunt bănuite că ar fi umflat tariful reglementat pentru populație, prin includerea în costuri a unui contract de consultanță oferit firmei mamă.

Fondul Proprietatea (FP) cere acţionarilor E.ON Distribuție SA și E.ON Energie să aprobe acţionarea în instanţă a administratorilor şi directorilor celor două companii şi ai E.ON Moldova Distribuție pentru recuperarea daunelor cauzate de semnarea unor contracte de consultanţă cu E.ON România, societate care este acţionarul majoritar al celor trei companii. „Conform datelor disponibile Fondului, în anul 2014, valoarea totală a acestor contracte referitoare la consultanţa strategică şi de management se ridică la o sumă estimată de 34,4 milioane lei (echivalentul a 5,6 milioane de lire sterline sau 7,7 milioane de euro)“, se arată într-un comunicat al Franklin Templeton, administrator unic al FP.

În același comunicat se precizează că: „Fondul consideră că încheierea acestor tranzacţii între părţi afiliate, denumite contracte pentru servicii de consultanţă în domeniul stra­tegiei de afaceri, încheiate cu acţionarul majoritar, nu este nici necesară, nici adecvată, întrucât companiile au propriile consilii de administraţie şi directori, care sunt numiţi pentru a lua decizii strategice şi de management şi pentru a acţiona în interesul şi beneficiul tuturor acţionarilor, şi nu în cel al acţionarului majoritar“. Surse din piață au precizat, pentru România liberă, că aceste cheltuieli ce vizează contractul de consultanță și management sunt considerate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) costuri și ar putea fi incluse în prețurile către populație. „ANRE nu verifică modul de încheiere a contractelor și nici modalitatea de încheiere a acestora, ci doar nivelul costurilor operatorilor. ANRE a constatat că o mare parte din costurile operatorilor se datorează contractelor încheiate direct cu firme din cadrul aceluiași grup de companii (prin eludarea procedurilor de achiziții publice prin licitație, ca urmare a faptului că legea achizițiilor pu­blice permite, ca excepție, acest lucru) și, pentru evitarea unor astfel de situații, a emis Ordinul ANRE nr.73/2014 prin care a introdus obligativitatea, pentru operatorii de distribuție, ca toate contractele de servicii să se facă prin proceduri concurențiale. E.ON a acționat ANRE în instanță, în momentul de față pe rolul instanțelor aflându-se în derulare mai multe dosare (atât pe energie electrică, cât și pe gaze naturale) legate de nerecunoașterea în tarife a unor costuri care nu au temei expres în metodologie (ANRE nu are prevăzute în cadrul costurilor recunoscute o categorie de costuri care să se refere explicit la costurile pentru serviciile de consultanță strategică)“, se arată în răspunsul pe care Autoritatea ni l-a transmis.    

În ceea ce privește E.ON, până la închiderea ediției nu am primit nici o reacție din partea companiei. E.ON România, membră a Grupului E.ON, holding cu sediu central în Germania, este unul dintre jucătorii importanți din sectorul gazelor naturale şi al electricităţii.

2,8 milioane clienți are E.ON Energie, plus 3 milioane ai E.ON Distribuție

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă