18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCreşterea accizei la motorină va fi subvenționată pentru agricultură şi în 2015

Creşterea accizei la motorină va fi subvenționată pentru agricultură şi în 2015

Creşterea accizei la motorină va fi subvenționată pentru agricultură şi în 2015, măsura urmând să fie aprobată printr-o hotărâre de Guvern în săptămânile următoare, a anunțat ministrul Adriculturii Daniel Constantin.

"Avem acordul politic să introducem şi pentru anul 2015 sprijin pentru motorină, asta înseamnă o hotărâre de guvern în săptămânile următoare, prin care alocăm sprijinul pentru trimestrul IV şi pentru primele trimestre din 2015, toate fiind plătite din bugetul anului viitor", a declarat Constantin, potrivit Mediafax.

El a arătat că la rectificarea bugetară, a doua din acest an, care va avea loc săptămâna viitoare, vor fi alocate fonduri pentru a asigura sumele necesare trimestrului al III-lea pentru sprijinul pe acciza la motorină.

Constantin a spus că ministerul pe care-l conduce va beneficia de sume suplimentare la rectificare, fără a preciza suma exactă.

"Cel mai important lucru este că acel 10% care se blochează an de an, la începutul anului, va fi deblocat şi, pe lângă acesta, vom avea o sumă suplimentară pentru a ajuta câteva sectoare importante", a afirmat Constantin.

El a făcut referire la sprijinul pentru acciza pe motorină în agricultură, reamintind că sectorul nu este afectat de majorarea acestora întrucât fermierul plăteşte 21 euro/tonă şi, indiferent cât este acciza, diferenţa este suportată din bugetul de stat, mai arată Mediafax.

Alte sume suplimentare vor fi alocate pentru apicultură, de 4 milioane lei, sectorul înregistrând pierderi.

"Totodată, pe lângă cele 7 milioane euro alocate în 2014 pentru sectorul agriculturii ecologice (de la 3 milioane euro în 2012), Ministerul va aloca la rectificarea bugetară încă 10,5 milioane lei acestui sector", a conchis ministrul Agriculturii.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă