19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCreşteri impresionante în industria IT din Transilvania

Creşteri impresionante în industria IT din Transilvania

Pentru anul 2014, perspectivele se anunţă şi mai bune, cred analiştii economici.

Industria IT din Transilvania şi, în special, cea din Cluj, continuă să performeze la nivel global. Companiile clujene au reuşit să îşi crească în mod semnificativ cifra de afaceri, iar acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât cea mai mare parte a producţiei de software sau de servicii informatice este exportată. Trei dintre jucătorii importanţi de pe piaţa IT din Cluj au anunţat că planifică noi creşteri şi noi angajări pentru anul 2014.

Astfel, furnizorul de servicii şi soluţii software EBS Romania a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an acestui an o cifră de afaceri de 13 milioane de euro, în creştere cu 45,25%, faţă de perioada similară a anului trecut. “Trendul ascendent din anii anteriori ai companiei a continuat şi în primele nouă luni ale acestui an. Estimăm o creştere de 40% la nivel de an, ceea ce înseamnă o cifră de afaceri de 17,8 mil. euro pentru 2013”, a declarat Daniel Metz, CEO al EBS România.

În ceea ce priveşte piaţa externă, compania clujeană a obţinut o extindere a parteneriatelor existente, dar şi clienţi noi de renume precum: Enoro, Stratent, Sulzer, Westhouse, Bluforce, Wenger, Teleconnect, SAP SMA sau Basycs. EBS Romania a format echipe noi preponderent în domeniul tehnologiilor mobile (android, IOS), .NET, Java, PHP, Embedded şi SAP, atât în zona AMS, cât şi cea de dezvoltare. Aceste evoluţii semnifică faptul că această companie mizează ot mai mult pe servicii cu valoare adăugată mare, spre deosebire de competitorii din Asia, care încă mizează pe servicii de tip outsourcing.

“Pe piaţa locală ne-am mărit portofoliul de clienţi pe segmentul SAP, dar şi pe segmentul Clarvision ERP. Dintre aceştia se pot enumera: Kober, Osborn Internaţional, Thyssenkrupp Bilstein Compa, Carmeuse Holding, IRIS Service Ciuc, Electroarges şi Cableteam. Echipa EBS depăşeşte în acest moment 600 de angajaţi şi colaboratori externi”, spune Adelina Chişu, marketing manager al EBS România.

“Am reuşit să câştigăm anul acesta peste 170 de colegi noi. În continuare recrutăm acolo unde există cerere directă din piaţă. Plecăm de la considerentul că până la sfârşitul acestui an, vom reuşi să atragem încă 30 de colegi pe zona productivă”, mai afirmă Daniel Metz.

Thomsons Online Benefits se dezvoltă la Cluj

Transilvania şi, în special, zona Clujului, reprezintă în continuare o atracţie pentru oamenii de afaceri britanici. În IT, companiile britanice şi-au sporit în mod semnificativ prezenţa pe piaţa clujeană. Iar tendinţa va continua, spune managerul unei astfel de companii, Thomson Online Benefits, Brenden Mielke. El a declarat că, în prezent, compania pe care o reprezintă are 300 de angajaţi în birourile sale din Londra, Cluj-Napoca, Singapore şi San Francisco. Biroul din Cluj este cel de-al doilea ca mărime după cel din Londra şi are cea mai rapidă rată de creştere dintre toate birourile companiei britanice. În acest an, compania a ajuns să aibă 50 de angajaţi la Cluj, adică un număr dublu faţă de 2012. Iar prognoza pentru 2014 arată o nouă dublare a numărului de salariaţi. Mai mult, Thomsons Online Benefits a deschis la Cluj centrul global de pregătire pentru noii angajaţi. Fiecare nou salariat, inclusiv cei din străinătate, este pregătit timp de două săptămâni la Cluj.

Creştere semnificativă pentru Endava

Un alt jucător important cu origine britanică de pe piaţa IT din Cluj este Endava. Este vorba de una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, cu sediul central la Londra şi cu centre de dezvoltare şi suport în Europa de Est, a înregistrat o creştere de 43% a cifrei de afaceri la nivel de grup, la aproximativ 50 milioane euro (42,6 milioane de lire sterline) pentru anul financiar 2012/2013 (date financiare la 30 iunie 2013). Pe plan naţional, la finalul anului 2012, Endava Romania a realizat o cifră de afaceri de 14,5 milioane de euro şi are în prezent 880 de angajaţi în centrele din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

„Ne-am propus ca pe parcursul anilor următori să ne extindem în toate centrele noastre din Europa de Est. Planificăm o creştere de 25% pe an a numărului de angajaţi în România pentru următorii doi ani şi am primit sprijin din partea guvernului pentru a atinge acest target. De asemenea, beneficiem de colaborarea cu clienţi care ne solicită proiecte IT complexe – în completare la amplasamentele de offshore tradiţionale, dar şi pentru externalizarea în Europa de Est a proiectelor care anterior au fost derulate intern”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.

Mai mult de 60% din cifra de afaceri a companiei este realizată cu clienţii din sectorul financiar-bancar, în special din domeniul plăţilor electronice, al asigurărilor şi cel bancar. Restul din cifra de afaceri provine din colaborarea cu clienţi din domeniile media & publishing, retail şi telecomunicaţii – unde Endava deţine o experienţă semnificativă. Serviciile tradiţionale de dezvoltare şi testare software oferite de Endava au continuat să înregistreze o creştere bună, în timp ce divizia de Digital Media s-a bucurat de o creştere accelerată, pe măsură ce tendinţa ca activitatea de business să se transforme în “digital buiness” continuă. Endava se concentrează din ce în ce mai mult pe clienţi care sunt organizaţii multinaţionale, ce au capacitatea de a-şi extinde activităţile în mod considerabil. În prezent, aproximativ 75% din veniturile Endava provin de la clienţi care cheltuie anual peste 2 milioane de euro pentru proiecte IT realizate împreună cu Endava.

„Creşterea bazei de clienţi mari a contribuit cel mai mult la creşterea noastră şi ne aşteptăm să fie un factor important în dezvoltarea viitoare. Este foarte important pentru noi să ne concentrăm să dezvoltăm aceste relaţii în continuare”, a adăugat John Cotterell.

Datorită faptului că lucrează cu companii mari, Endava a realizat o creştere semnificativă a numărului de angajaţi în cadrul centrelor de dezvoltare şi susţinere din Europa de Est. De exemplu, pentru un furnizor important de soluţii pentru plăţi electronice, Endava livrează în total 15 proiecte, realizate de echipe care numără peste 200 de oameni, în mai multe oraşe din România şi Republica Moldova. Aceste echipe includ 90 de angajaţi din Bucureşti, 70 de angajaţi din Cluj-Napoca, 30 de angajaţi din Chişinău şi aproximativ 10 angajaţi din Iaşi.

Daniel Metz, de la EBS, şi John Cotterell, de la Endava, conduc două dintre cele mai importante companii din domeniul IT din Cluj

 

Cele mai citite

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă