21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum se exploatează pădurile

Cum se exploatează pădurile

Un grup de patru studenți aflați în al șaselea semestru de studiu în domeniul Ingineriei Forestiere la Universitatea de Ştiinţe Aplicate Weihenstephan-Triesdorf din Freising, Germania, a ales România pentru cele 18 săptămâni de internship de care au beneficiat în acest an, prin programul Erasmus+ desfăşurat în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

„Scopul nostru a fost să vedem cum se gestionează pădurile în România, să învăţăm lucruri noi şi să le comparăm cu sistemul german. La noi în țară învăţăm doar despre procedurile noastre, despre felul în care administrăm noi pădurea. Suntem cu toţii de acord că este extrem de important să experimentăm mai mult decât facultatea ne poate învăţa. Aşadar, cum nici unul dintre noi nu era familiarizat cu abordarea din România privind administrarea pădurilor, am vrut să descoperim practicile locale în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a fondului forestier. Am descoperit că, în multe cazuri, acest lucru se realizează aşa cum am învăţat la Weihenstephan-Triesdorf, ceea ce ne confirmă că silvicultura globală se află pe drumul cel bun”, a apreciat Joschija Späthe, unul dintre studenţi.

La mijlocul lunii mai, studenții s-au aflat în vizită şi la fabrica de cherestea din Rădăuți a companiei Holzindustrie Schweighofer. „Unitatea de producţie din Rădăuţi este cea mai mare pe care am văzut-o până acum.  Dimensiunea ni s-a părut cumva copleşitoare, dar în sens pozitiv.  Am fost uimiţi de deschiderea pe care compania ne-a arătat-o, oferind din timpul său unor «simpli» studenţi germani“, a explicat Späthe.

Vizita studenților germani la fabrica din Rădăuți a Holzindustrie Schweighofer se înscrie într-o arie largă de preocupări ce vizează sprijinirea viitorilor specialiști în domeniul forestier.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă