15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCum vrea Guvernul să îngroape Astra Asigurări cu mâna Companiei de Autostrăzi

Cum vrea Guvernul să îngroape Astra Asigurări cu mâna Companiei de Autostrăzi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale solicită Astra Asigurări, societate aflată în administrare specială, plata unei daune de aproximativ 20 milioane de euro aferente unei asigurări de bună execuţie pentru Romstrade, firma lui Nelu Iordache, aflată acum în insolvenţă. Nu este pentru prima dată când o instituţie a statului ia măsuri menite să pună serios în pericol şansele de redresare a celui mai mare asigurător din România.

O daună de aproximativ 20 de milioane de euro solicitată de CNADNR ar putea duce pe drumul către faliment cel mai mare asigurător din România, Astra. Compania, aflată în administrare specială, a ajuns să aibă un coeficient de lichiditate de doar 0,03, de zeci de ori mai mic decât limitele impuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fapt care arată clar că nu are resursele necesare pentru a achita dauna cerută de Compania de Drumuri. O eventuală poprire a conturilor societăţii ar pune probleme majore societăţii de asigurare. Litigiul dintre Astra Asigurări şi CNADNR îşi are originile în demararea procedurii de insolvenţă la Romstrade, societate de construcţii de drumuri care aparţine lui Nelu Iordache. Firma, care deţinea mai multe asigurări de bună execuţie emise de Astra, nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile asumate faţă de CNADNR, după cum susţine compania de autostrăzi. Drept urmare, compania de stat s-a îndreptat către asigurător pentru a-şi recupera prejudiciul.

Interesant este că avocaţii asigurătorului au susţinut că Romstrade a încetat la un moment dat să mai achite prima aferentă asigurării de bună execuţie, fapt care duce automat la anularea valabilităţii poliţei. Pe fond însă, instanţa a dat dreptate CNADNR.

În prezent procesul se află în faza de apel. În ciuda încercărilor celor de la Astra de a aplana conflictul sau de a amâna plata până la stabilizarea societăţii aflate în administrare specială, Compania de Autostrăzi a solicitat ca instanţa să pună sechestru pe anumite bunuri şi conturi ale Astra Asigurări. O astfel de măsură ar afecta major afacerile asigurătorului, aflat oricum într-o situaţie delicată. Nu este pentru prima dată când entităţi publice iau decizii care îngreuneză procesul de redresare prin care trece Astra. Refuzul ASF de a da un acord asupra tranzacţiei de preluare a Axa, de exemplu, a privat asigurătorul român de o infuzie de capital de peste 20 milioane de euro, o adevărată gură de oxigen în drumul către redresare. Pe de altă parte, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, adică instituţia care a decis să declanşeze procedura de administrare specială la Astra, a lăsat de înţeles în mai multe rânduri că societatea nu poate traversa perioada critică decât cu ajutorul unui investitor strategic străin. Cu toate acestea, actualul acţionar majoritar, The Nova Group, controlat de omul de afaceri, a efectuat deja o primă majorare de capital în valoare de 70 milioane de lei, iar administratorul KPMG spune că întreg planul de redresare se bazează în primul rând pe sprijinul actualului acţionar. 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă