12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi parlamentari liberali propun SRL obligatoriu pentru fiecare salariat

Doi parlamentari liberali propun SRL obligatoriu pentru fiecare salariat

Doi parlamentari liberali propun, printr-un proiect de act normativ, în plină campanie electorală,reducerea programului săptămânal de lucru, de la 40 la 38 de ore. Propunerea este considerată populistă şi de patronate, dar şi de sindicate.

Propunerea legislativă pentru modificarea Codului Muncii a fost iniţiată de senatorul Alexandru Pereş şi de deputatul Dan Coriolan Simedru şi a fost depusă la Senat. Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata timpului de muncă este de opt ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de şase ore, prevede proiectul celor doi. „38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizării aflate în plată. (…) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii va fi de opt ore pe zi de luni până joi şi de șase ore vinerea, cu două zile repaus. În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate se poate opta şi pentru o variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână. Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern”, se arată în proiectul de act normativ.

Practic, parlamentarii cu pricina vor să se treacă la o variantă îmbunătățită și permanentă a ceea ce în perioada comunistă se numea SRL. Înainte de 1989, SRL nu avea semnificația pe care o știm noi astăzi – societate cu răspundere limitată – ci însemna „săptămâna redusă de lucru” şi se referea la acele săptămâni în care sâmbăta nu era zi lucrătoare.

În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că "scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariaţii în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare săptămânal, dar nu în detrimentul productivităţii muncii".

Iniţiatorii au invocat situaţia din mai multe ţări, printre care Suedia, Franţa şi Germania, care ar fi redus timpul de lucru şi ar fi reuşit îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea productivităţii muncii. Grijulii cu electoratul, cei doi aleși ai neamuluii susţin că, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la University College London, salariaţii care lucrează mai multe ore se expun unui risc crescut de accident vascular cerebral.

„Au înlocuit micul şi berea cu două ore libere vinerea”

Atât sindicatele cât şi patronatele consideră iniţiativa celor doi liberali ca fiind una electorală. În plus, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a declarat pentru România liberă că nici măcar nu s-a luat modelul Franţei. „Măcar făceau ca-n Franţa, cu 35 de ore – aveam şi noi un model. Francezii se chinuie acum să scape de modelul cu 35 de ore şi noi vrem 38. Putem să nu mai muncim deloc şi să ne dea bani domnii parlamentari. Una peste alta, este o aberaţie a unor oameni care nu ştiu nimic despre mediul economic şi despre piaţa muncii”, a precizat Cristian Pârvan.

Până şi sindicatele consideră că este vorba de o iniţiativă de campanie, mai exact mită electorală. „Mi-aş dori ca în campania electorală să vină să construiască o grădiniţă, o şcoală, un spital. În schimb, ei au înlocuit micul şi berea cu două ore libere vinerea”, a arătat pentru România liberă preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.

Acesta a explicat că, în ciuda faptului că oricine îşi doreşte două ore libere în plus pe săptămână, iniţiativa nu este fezabilă. „Iniţiativa poate fi benefică dacă omul nu pierde niciun ban la salariu, dar trebuie modificate foarte multe acte normative. În plus, în România programul de lucru este mult peste orele normate şi plătite şi nimeni nu verifică acest lucru”, a mai spus liderul sindical, care reprezintă interesele unor salariaţi angajaţi exclusiv în mediul privat.  

t. 

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă