15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialEvaziune de 4,5 milioane de lei în industria alcoolului. DGAF a sesizat...

Evaziune de 4,5 milioane de lei în industria alcoolului. DGAF a sesizat DIICOT

Procurorii DIICOT au decis punerea în mișcare a acțiunii penale față de coordonatorul unui grup de firme din industria alcoolului, care a prejudiciat bugetul statului cu peste 4,5 milioane de lei, a anunțat, vineri, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).

"Inspectorii antifraudă au identificat, în cursul anului 2015, un grup de trei societăți care a prejudiciat bugetul statului cu peste 4,5 milioane de lei, prin sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a impozitului pe profit și a accizelor aferente producției și comercializării de vinuri și băuturi alcoolice. În septembrie 2015, DGAF a sesizat procurorii DIICOT. În 8 noiembrie 2016, aceștia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de coordonatorul grupului", precizează comunicatul DGAF.

Societățile controlate de inspectorii DGAF s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin omiterea evidențierii în documente a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Totodată, a fost comunicată organelor de urmărire penală și posibila săvârșire a unor fapte precum producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat, falsul în înscrisuri sub semnătură privată și ultrajul.

"În scopul creării unei aparențe de legalitate a operațiunilor realizate, societățile erau creditate periodic și sistematic cu importante sume de bani din surse necunoscute. Persoana care coordona activitățile grupului a tergiversat, prin orice mijloace, efectuarea controlului, interpunându-se mereu între organul de control și reprezentantul de drept al societății, în scopul sustragerii de la obligația legală de a pune la dispoziția inspectorilor antifraudă a tuturor documentelor și informațiilor necesare stabilirii stări de fapt fiscale", precizează comunicatul DGAF.

În timpul controalelor antifraudă au fost identificate nereguli la achizițiile de struguri și la producția de băuturi alcoolice, precum și vânzarea fără documente justificative a acestora.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă