21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFinalizarea centurii Tecuci va costa 19 milioane de euro

Finalizarea centurii Tecuci va costa 19 milioane de euro

Finalizarea lucrărilor la centura Tecuci va costa până la 19 milioane de euro, potrivit unui anunț al Companii Naționale de Autostrăzi și Drumuri (CNADNR) prin care transmite că se află în căutarea unui constructor sau a unei asociații de constructori care să preia proiectul după ce contractul anterior, încheiat cu portughezii de la Soares da Costa, a fost reziliat.

Potrivit Mediafax, contractul are o valoare estimată de 67,7 milioane lei, fără TVA, sumă la care se vor raporta ofertanţii pentru propunerea financiară, şi poate fi suplimentat cu 9,78 milioane lei, fără TVA, în cazul în care CNADNR va opta pentru achiziţionare unor lucrări suplimentare.

Termenul pentru finalizarea acordului este de trei ani de la data atribuirii.

Lucrările, finanţate cu fonduri europene şi bani de la bugetul de stat, vor fi adjudecate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut.

Constructorii interesaţi de acest proiect pot depune ofertele sau cererile de participare până la 9 octombrie.

Compania portugheză Soares da Costa a câştigat la începutul anului 2012 contractul pentru construcţia şoselei de 7 km, avansând o ofertă de 49,01 milioane lei (11,27 milioane euro).

CNADNR a comunicat acordul a fost reziliat în noiembrie 2013, gradul de execuţie la acest moment fiind de 14%, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă