21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialFMI cere CFR profit de 100 de milioane de lei

FMI cere CFR profit de 100 de milioane de lei

Fondul Monetar Internaţional cere ca infrastructura feroviară naţională, niciodată susţinută de către Guvern prin finanţări sau strategii reale de redresare şi aflată de ani buni în moarte clinică, să aducă în 2015 un profit minune de 100 de milioane de lei. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care sindicaliştii căii ferate ameninţă cu greva.

Pretenţii înalte ale Fondului Monetar Internaţional referitoare la calea ferată. La discuţiile purtate ieri cu oficiali ai Ministerului de Finanţe, sindicaliştii de la calea ferată au aflat cu stupoare că CFR SA, societate care înregistrează an de an datorii la bugetul de stat şi care reuşeşte anual să repare doar câțiva zeci de kilometri de cale ferată, trebuie să obţină în acest an un profit de nici mai mult, nici mai puțin 100 milioane lei.

„CFR SA a proiectat un buget de venituri şi cheltuieli structurat pe zero. Li s-a trimis bugetul înapoi de către Ministerul Finanţelor şi li s-a zis să îl facă pe un profit de 100 de milioane lei. Din explicaţiile date azi la Ministerul de Finanţe am înţeles că la ultima reuniune a creditorilor străini în România s-a cerut să se vină cu un plan de măsuri în care unităţile să devină profitabile“, spune un lider sindical de la calea ferată participant la discuţii. Potrivit lui, instituţia internaţională ar fi cerut un plan de măsuri care să conţină parametrii de calitate a serviciilor feroviare şi măsuri de redresare. Din solicitările FMI, partea română a reţinut doar cerinţa privind obţinerea profitului de către societatea gestionară a infrastructurii, CFR SA. Teama sindicaliştilor este că Ministerul Transporturilor va forţa obţinerea acestui profit prin amputarea de cheltuieli, strategie aplicată de altfel de ani buni. Amputarea subvenţiilor alocate transportului feroviar este o altă nemulţumire. Tăind banii pentru susţinerea transportului feroviar, Guvernul Ponta se poate lăuda cu măsuri populiste adoptate, precum creşterea salariului minim pe economie, micşorarea fiscalităţii. Sindicaliştii afirmă că se doreşte micşorarea subvenţiilor alocate CFR Călători cu 295 milioane lei, adică cu aproximativ un sfert din cele 1.400 milioane lei alocate în 2014. „Va avea loc o reducere a numărului de trenuri cu un sfert“, spune un lider sindical.

Acestea nu sunt singurele nemulţumiri. Pe lângă subiectele profitului artificial impus CFR SA şi cel al amputării subvenţiei acordate transportului feroviar de călători, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi din cauza faptului că se află în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă. Aceste contracte au valabilitate până la finele acestei luni. Revendicările lor mai cuprind necesitatea acordării coeficientului de inflaţie la salarii prin negocieri colective (în sistemul feroviar nu au fost acordate creşteri salariale de mai bine de 6 ani, spun ei), eliminarea accizei la combustibilul utilizat pentru transportul feroviar, creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi echipamentelor de protecţie.

Sindicaliştii vor avea joi din nou discuţii la sediul Ministerului Finanţelor şi speră să discute subiectele cu ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov. Dacă nu vor găsi soluţii până la data de 1 aprilie, va fi declanșat conflictul de muncă, ameninţă aceştia.

65% din liniile principale de cale ferată sunt restante la reparaţii capitale, iar numărul punctelor cu restricţii de viteză se cifrează anual la 1.000-2.000.

Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Șoc în România. Un primar a fost găsit spânzurat!

O tragedie a lovit comunitatea din comuna Vințu de Jos! Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat într-o anexă a propriei sale locuințe....
Ultima oră
Pe aceeași temă