14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGFR cere publicarea contractului de privatizare a CFR Marfă

GFR cere publicarea contractului de privatizare a CFR Marfă

Compania GFR, deţinută de Gruia Stoica, se arată surprinsă de cererea Ministerului Transporturilor de executare a scrisorii de garanţie bancară pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, spune că nu este în culpă pentru nefinalizarea procedurii şi cere publicarea contractului de privatizare.

"Grup Feroviar Român, prin reprezentanţii săi legali, ca urmare a comunicatului de presă transmis de către Ministerul Transporturilor în data de 13 aprilie 2014, a luat la cunoştinţă cu surprindere faptul că în data de 20 martie 2014, la solicitarea DIICOT, Ministerul Transporturilor s‐a adresat oficial către Raiffeisen Austria, prin intermediul Eximbank, cu cererea de executare a scrisorii de garanţie bancară emisă de către această bancă în favoarea Grup Feroviar Român", se arată într-un comunicat al companiei.

Compania solicită ca Ministerul Transporturilor să‐şi dea acceptul de a pune la dispoziţia presei conţinutul scrisorii de garanţie bancară şi al contractului de privatizare, "pentru a lămuri odată pentru totdeauna toate aceste informaţii greşite" care apar în presă în legătură cu procesul de privatizare a CFR Marfă.

"GFR a adresat astăzi o nouă solicitare pentru ca Ministerului Transporturilor să‐şi dea acordul pentru a face public conţinutul contractului de privatizare al CFR Marfă şi a scrisorii de garanţie bancară, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice în legătură cu obligaţiile pe care le avea de îndeplinit fiecare parte şi pentru a se putea vedea de către toţi cei interesaţi care este conţinutul acestor documente şi în ce condiţii putea fi executată scrisoarea de garanţie bancară", potrivit sursei citate.

GFR aduce ca dovadă că nu este în culpă pentru nefinalizarea procedurii de privatizare faptul că pentru eliberarea sumei de 20,2 milioane de euro care au fost depuşi într‐un cont escrow la dispoziţia Ministerului Transporturilor s‐a semnat un document prin care se confirmă în mod oficial că GFR nu are nicio culpă, iar acest document nu face decât să constate situaţia de fapt şi de drept existentă.

"În aceeaşi logică, scrisoarea de garanţie bancară trebuia restituită, întrucât GFR nu era culpabil de nefinalizarea privatizării, neexistând temeiuri de drept sau motive de fapt pentru sancţionarea financiară a societăţii. În niciun moment al privatizării în legătură cu garanţiile solicitate de către vânzător, adică Ministerul Transporturilor, prin Comisia de Privatizare, nu a fost vorba de bani lichizi, care puteau să fie returnaţi unei persoane fizice sau juridice la simpla solicitare, ci s‐au utilizat instrumente de garantare prevăzute de Codul civil Român şi care funcţionează în raport de prevederile legale care le reglementează. Executarea sumei de 10.000.000 euro din această scrisoare de garanţie bancară se putea face doar în limita prevederilor legale şi cu respectarea strictă a condiţiilor de formă şi de fond în care a fost emisă", se arată în comunicat.

Ministerul Transporturilor a anunţat marţi că a vrut să execute scrisoarea de garanţie de 10 milioane euro emisă către GFR de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituţia este în culpă sau decizia băncii este nelegală.

Precizările Ministerului Transporturilor au venit în urma unor materiale apărute în presă privind restituirea garanţiei, de 10 milioane de euro, către Gruia Stoica, operaţiune pe care instituţia o neagă.

 

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă