20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGM: Google ar putea deveni o ameninţare pentru industria auto

GM: Google ar putea deveni o ameninţare pentru industria auto

Google ar putea deveni "o ameninţare foarte competitivă şi serioasă" pentru industria auto, dacă va continua să dezvolte agresiv maşinile autonome, a declarat directorul pentru dezvoltare de produs al General Motors (GM), Mark Reuss, citat de Mediafax.

GM, care lucrează la propria tehnologie pentru maşini autonome, nu se află în cursă cu Google pentru a crea "maşina fără şofer", a declarat Reuss, citat de Bloomberg.

Google a anunţat că vrea să producă cel puţin 100 de maşini complet autonome, proiectate de companie, pentru a efectua teste anul acesta. Maşinile, cu două locuri, vor avea o viteză maximă de 25 de mile (40 de kilometri) pe oră şi vor fi lipsite de volan, pedală de acceleraţie şi pedală de frână. Anterior, Google a testat tehnologia autovehiculelor autonome folosind maşini precum Toyota Prius.

"Oricine poate face orice cu suficient timp şi destui bani. Dacă vor, nu am nicio îndoială că ar putea deveni o ameninţare foarte serioasă şi competitivă", a spus el.

Citeşte şi: Google va construi 100-200 de maşini "fără şofer", lipsite de volan, pedale de acceleraţie şi frână

GM a prezentat anul trecut tehnologia Super Cruise, cu funcţii de conducere semiautomată, printre care menţinerea benzii, precum şi control la accelerare şi frânare în anumite condiţii. De asemenea, producătorul auto are în China un proiect numit EN-V, pentru dezvoltarea unui autovehicul autonom.

Maşinile autonome vor deveni treptat o normă în sectorul auto, a spus Reuss.

Firma de cercetare IHS Automotive estimează că maşinile autonome vor ajunge la vânzări de 11,8 milioane de unităţi la nivel global în 2035. Până în 2050, aproape toate maşinile vor fi fără şofer, estimează Egil Juliussen, analist la IHS.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă