Greva de pe Aeroportul Otopeni, AMÂNATĂ

de Roxana Petre , 22 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 10:45, 22 ianuarie 2016

Greva angajaţilor Globe Ground, societatea care asigură transportul pasagerilor, încărcatul bagajelor şi curăţenia avioanelor în Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, a fost amânată, vineri, până când Tribunalul Ilfov va soluţiona definitiv cauza ce face obiectul dosarului nr.188/93/2016, potrivit Agerpres.

 

Sindicatul Liber de Handling Aeronautic anunţase, miercuri, că o grevă de avertisment, cu durata de două ore, este programată vineri, între orele 13 şi 15. Hotărârea de a declara greva a fost luată prin acordul scris al unui număr de 403 membri de sindicat dintr-un total de 440 membri, adică acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat, așa cum prevede legea.

Citeşte şi: Va fi grevă la Aeroportul Otopeni

Alexandru Cristian Cioc a declarat pentru Rl că sindicatul pe care îl conduce "nu dorește greva, dar nici nu poate accepta rezolvarea revendicărilor prin propunerea care ni s-a făcut, de reducere a salariilor". Revendicările se referă la salariile angajaților, care ar fi la un nivel mediu de 1200 de lei net dar care nu acoperă orele suplimentare prestate, la programul de muncă prost organizat și la asigurarea transportului între aeroport și domiciliu.

Potrivit liderului sindical, compania Globeground a avut aproape 900 de angajați, dar din cauza condițiilor de muncă numărul lor a scăzut la circa 730. În prezent, angajații rămași execută și munca oamenilor care au plecat.

Printre activitățile prestate de angajații din handling se numără procesarea pasagerilor și a mărfurilor, precum și degivrarea avioanelor. "Nu poți să încarci tone de bagaje, la -18, -20 de grade, și apoi să faci și degivrare", subliniază liderul sindical.

Dacă negocierile din prezent nu vor avea succes, greva de vineri va genera întârzieri pentru majoritatea avioanelor care utilizează aeroportul Otopeni.

 

Comentarii

  • lumini noaptea ca la carutze

    22 ianuarie 2016 11:32

    Nimic nu este intamplator. Sigur cineva din conducerea sindicatului are influente de manipulare straine de la rasarit sau apus.

    raspunde comentariului
  • Grigore

    22 ianuarie 2016 11:02

    Trafic de lemne ... ca si cum s-ar vorbi de trafic de droguri prin Columbia sau Peru , S-au mobilizat mascati , vreo 1000 , politisti puhoaie , o armata de procurori , etc Si unde se petrc astea ? in cea mai saraca parte a Moldovei intr-un oras sarac , uitat de lume ! Aici nu sant nici hoti austrieci de paduri nici suedezi specialisti in paduri si mobile , doar niste autohtoni amarasteni in mare parete cautatori de vreascuri iarna si bureti vara . Intre timp in marile paduri , paduri care au mairamas , se cara sisetaie ilegal sute de mii de hectare de copaci care iau drumul hotiei spre alte tari ! Aici nicio o autoritate , nici miile de jandarmi , nici elicoptere , nici procurori care ,, lupta la greu '' cu mafia padurilor , nimic , nimic ! Presa , televiziunea prezinta zilnic imagini cu jaful padurilor din jud . Cluj, Suceava , Vrancea , Harghita , Neamt , etc , dar degeaba ! Jaful merge inainte ! Sant judecati in schimb , tarani care au fost prinsi furand din disperare cate o caruta de vreascuri . Sant judecati si dati ca exemplu , sa vada lumea ca justitia si autoritatile ,,lucreaza'' !

    raspunde comentariului
    • PS

      22 ianuarie 2016 11:05

      Postarea se refera la articolul Hirlau _ primarul si viceprimarul ......

      raspunde comentariului
anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.