Grupul Grampet începe să producă locomotive şi vagoane

de Alexandru Ion , 26 septembrie 2014 - stire actualizata la ora 13:46, 26 septembrie 2014
Grupul Grampet începe să producă locomotive şi vagoane

Reprezentanţii grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, au anunțat că în octombrie va fi lansată producţia unei locomotive la Craiova, urmând ca în noiembrie să înceapă asamblarea unui tren de călători la Paşcani.

Potrivit Mediafax, firmele Reloc şi Electroputere VFU Craiova, parte a Grampet, vor lansa luna viitoare, în cadrul unui parteneriat derulat cu grupul industrial american Caterpillar, producţia unei locomotive pentru trenuri de marfă, proiectul necesitând o investiţie de peste 1,5 milioane euro în proiectare, teste, probe şi certificare.

Locomotiva, denumită "Terra Nova", a fost prezentată în cadrul târgului internaţional dedicat industriei feroviare InnoTrans, desfăşurat în perioada 23-26 septembrie la Berlin.

Unitatea are în dotare două motoare de 630 de cai putere, livrate de Caterpillar, şi are un preţ de pornire de peste un milion de euro, în varianta de bază, a declarat, la Berlin, vicepreşedintele grupului Grampet, Graţian Călin.

"Aceasta este o locomotivă care se vinde singură şi nu ne trebuie marketing special. Este un compromis pentru operatorii privaţi în Europa, mai low-cost, care se gândesc să-şi cumpere o locomotivă second-hand şi, în loc să facă o astfel de achiziţie, aleg să ia una nouă, la acelaşi preţ", a precizat reprezentantul Grampet.

Capacitatea de producţie pentru Terra Nova este de trei unităţi pe lună, iar până în prezent au fost contractate 12 unităţi, acestea urmând să fie livrate anul viitor către doi operatori din Uniunea Europeană.

Producătorul craiovean are discuţii şi pentru vânzarea de locomotive şi cu alţi potenţiali clienţi, inclusiv firme din Africa, a precizat Călin.

"Salut faptul că industria de profil din România revine în forţă pe o piaţă foarte pretenţioasă. Este nevoie de un efort de revenire, reînviere, reindustrializare a României, iar paşii care s-au făcut la Craiova sunt un exemplu în ceea ce ar trebui să se facă în continuare", a declarat, la InnoTrans, Lazăr Comănescu, ambasadorul României în Germania.

VFU Craiova vrea să lanseze în producţie şi o locomotivă diesel electrică, tot în parteneriat cu Caterpillar, proiectarea urmând să înceapă anul viitor.

"Noi vrem să operăm în viitorul apropiat trei linii de fabricaţie: locomotiva de manevră pe care o avem acum, o locomotivă diesel electrică şi o locomotivă electrică, bi-sistem, cu recuperare de energie", a spus reprezentantul Grampet.

Investiţiile totale pentru cele trei linii de producţie se vor ridica la cel puţin zece milioane euro.

Pe de altă parte, grupul Grampet intenţionează să lanseze în luna noiembrie, la Paşcani, producţia unui tren de călători.

Investiţia pentru acest proiect, derulat prin subsidiara Electroputere VFU Paşcani, se ridică la 36 milioane euro, a precizat Călin, potrivit Mediafax.

Grupul Grampet, cu afaceri de 230 milioane de euro la nivelul lui 2013, a încheiat primele nouă luni din 2014 cu un rulaj în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit sursei citate.

Proprietarul Grampet, Gruia Stoica, a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru fapte de corupţie.

Comentarii

  • DNA, SE AUDE ?????

    26 septembrie 2014 19:52

    Tupeu si nesimtire la maxim ? Prin intermediul Directiei de Achizitii de la CFR Călători, s-a încredinat ilegal unei firme controlate de afaceristul Gruia Stoica un contract de reparaii automotoare a cărui valoare poate ajunge la multe milioane de euro. Imediat după ce Gruia Stoica a fost reinut pentru încercarea de trucare a unei licitaii de transport feroviar de marfă,fostul manager CFR Călători, Valentin Dorobanu et comp. a încheiat un acord-cadru pentru reparaii de automotoare cu o firmă controlată de afaceristul gălăean, dar care până acum nu a mai efectuat asemenea servicii feroviare. Încredinarea acestui contract a fost pregătită cu mult timp înainte de semnare de către Valentin Dorobanu, botezat de ceferiti Smart, pentru mecheriile pe care le regizează în zona transportului feroviar de călători. Practic,fostul manager de la CFR Călători a făcut demersuri serioase încă din vara anului trecut pentru a ajuta firmele lui Gruia Stoica să prospere pe spatele companiei de stat si prin castigarea acestui contract? DNA, DIICOT, Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, Curtea de Conturi,ANRMAP, etc. sa controleze toate, deci , toate dosarele de achizitii in totalitate legale din perioada 2013-2014 de la CFR Calatori? Ar fi interesant si nu numai Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca Sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Dorobantu Valentin, Carmen Maria Popescu, Miu Ileana,Liliana Constantinescu,Claudiu Dumitrescu, Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,etc? Dar pe unde zace raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea ireprosabila a susnumitilor in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie? Sub privirea neputincioasa a ministrului Ioan Rus , directorul general VASILE SECARA impreuna cu directoarea de achizitii CARMEN MARIA POPESCU isi fac de cap in continuare ? SNTFC CFR Călători SA n-are un picior în groapă cum s-ar putea crede, ci foștii manageri au săpat în jurul ambelor picioare ale companiei ditamai canionul. Ei, și? Asta n-a împiedicat niciodată pe nimeni să spargă pușculița și să afunde și mai mult firma în datorii. Dar cum aceste datorii trebuie monitorizate cu precizie, CFR Călători tocmai a achiziționat servicii informatice în valoare de 7.210.844 de lei plus TVA. Dacă ați văzut cum arată site-ul CFR, cît de funcțional sau cît de bine merg serviciile de rezervare online ori computerele de prin gări, veți spune că da, era momentul pentru o schimbare de aproape două milioane de euro. Da, numai că serviciile informatice au fost atribuite, fără licitație, exact aceleiași firme care prestat și pînă acum SC Informatica Feroviară SA. Adică așa e frumos ăia sînt niște incompetenți, subsidiari ai CFR, dar le plătim două milioane de euro pentru că altfel nu au clienți și mor de foame. Așa, mai bine moare toată lumea de foame, într-o mare frăție a incompetenților

    raspunde comentariului
  • mircea

    26 septembrie 2014 13:53

    nu era mai bine sa pastram noi electroputere,si acum sa ne kkam in el de grampet ???

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.