20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialHidroelectrica a intrat pe profit

Hidroelectrica a intrat pe profit

După ce a fost doi ani în insolvenţă, Hidroelectrica a intrat pe profit brut record, aşa cum era normal pentru cea mai rentabilă societate de producere a energiei electrice din România. Hidroelectrica a realizat în primul semestru al anului un profit brut record, de 754 de milioane de lei, adică de 167,5 milioane de euro, în creștere cu 29 de milioane de lei, respectiv cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, a declarat pentru News.ro avocatul Remus Borza, fost administrator judiciar al companiei.

Profitul brut din primele șase luni ale anului trecut s-a ridicat la 725 de milioane de lei, cu 4% mai puțin față de prima jumătate a anului în curs. Hidroelectrica țintește anul acesta un profit brut minim record de 1,3 miliarde de lei, dar nu exclude posibilitatea să atingă chiar 1,4 miliarde de lei, spune Borza. Cel mai bun rezultat brut al companiei a fost realizat în anul 2014: 1,157 miliarde de lei. În acest timp, la începutul lunii acesteia, firma unuia dintre “băieţii deştepţi“ care au căpuşat Hidroelectrica, Bogdan Buzăianu, are probleme cu procurorii Curţii de Apel Bucureşti. De la începutul acestei luni, administratorii unor societăţi, printre care şi Energy Holding, sunt suspectaţi că au înregistrat în actele contabile facturi fiscale eliberate de firme-fantomă, prin care se atestau achiziţii fictive de bunuri şi servicii, pentru a nu fi plătite taxele şi impozitele, producând un prejudiciu de cinci milioane de euro, potrivit Digi24.   

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă