20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Lukoil a solicitat audiență la Cotroceni, după sechestrul record dispus de...

Președintele Lukoil a solicitat audiență la Cotroceni, după sechestrul record dispus de DNA. Iohannis nu are voie să ofere astfel de audiențe

Compania Lukoil a solicitat o audiență la președintele Klaus Iohannis, în contextul în care, săptămâna trecută, pe conturile filialei de la Ploiești s-a pus un sechestru asigurator de peste două miliarde de euro. Contactată de România Liberă, purtătoarea de cuvânt a Petrotel Lukoil, Dana Dănulescu, a fost întrebată dacă poate confirma trimiterea unei solicitări de către companie președintelui Iohannis.Ea a spus că solicitarea a fost transmisă de președintele companiei, dar nu a dorit să precizeze tema pentru care s-a solicitat audiența.

De altfel, un document obținut de Digi24 prezintă conținutul solicitării președintelui Lukoil, Vigiot Alekperov. Astfel, președintele Lukoil solicită o “întâlnire personală” cu Klaus Iohannis în care dorește să abordeze și “planurile pe termen lung ale Lukoil în România”. 

Vagit Alekperov îl informează pe Klaus Iohannis că filială din România este “la limită închiderii ” și cere sprijin din partea președintelui “pentru o anchetă transparentă”, informează sursa citată.

 Alekperov mai afirmă că societatea a respectat permanent legislația din România și precizează că a transmis “o adresă în atenția autorităților Uniunii Europene în scopul desfășurării unei cercetări cât mai deschise, deoarece funcționarea societății influențează asigurarea cu produse petroliere a întregii Uniuni Europene”. 

Pe de altă parte, președintelui României îi este interzis să ofere audiențe pentru măsuri asiguratorii sau punitive în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. Dacă ar acorda astfel de audiențe, ar însemna că puterea executivă ar interfera cu puterea judecătorească și nu s-ar respecta principiul separației puterilor în stat, au explicat specialiștii consultați de România Liberă.

Mai devreme, în cursul zilei de marți, vicepreședintele Lukoil Thomas Muller a respins acuzațiile procurorilor români spunând că sunt ”nefondate” și a precizat că Lukoil nu vrea să închidă sau să vândă o rafinărie, conform Reuters.

Lukoil a contestat în instanță sechestrul impus de DNA.

Citește și: Lukoil Europe Holdings Olanda a CONTESTAT sechestrul de două miliarde de euro

Săptămâna trecută, procurorii DNA au instituit un sechestru record de peste 2,007 miliarde euro pe bunurile și conturile SC Petrotel Lukoil SA din România, Olanda și Marea Britanie. La cele peste două miliarde euro se adaugă și prejudiciul de 230 milioane euro stabilit în octombrie, sumă evazionată și apoi spălată și exportată.

Miliarde de euro au fost exportate de-a lungul anilor prin metode des folosite de experți în fraude financiare, a arătat România Liberă anterior. 

Citește și: Schema prin care Lukoil scoate din România miliarde de euro

Primul pas era împrumutarea fictivă, de-a lungul anilor, a SC Petrotel Lukoil SA Ploiești cu sume  de ordinul miliardelor de euro și de dolari de către acționarul majoritar, respectiv de către  Lukoil Europe Holdings BV Olanda.

Sumele care au fost date cu împrumut firmei românești depășeau cu mult capitalul firmei-„mamă“ din Olanda, după cum au stabilit procurorii în urma colaborării judiciare intracomunitare.

Al doilea pas era majorarea de capital a Lukoil Ploiești de către firma-mamă Lukoil Europe Holdings BV Olanda cu sume imense, însă și aceste sume depășeau capitalul social al “investitorului“.

Al treilea pas era ca, a doua zi după ce  se făcea majorarea de capital fictivă, să se ramburseze împrumuturile fictive cu bani reali, care ajungeau în conturile firmei-mamă Lukoil din Olanda și Marea Britanie.

Așa s-au scos din țară peste 2.007.000.000 euro. 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă