12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialMetrorex licitează lucrări de peste 1 mld. lei la tronsonul Râul Doamnei...

Metrorex licitează lucrări de peste 1 mld. lei la tronsonul Râul Doamnei – Eroilor

Metrorex scoate la licitaţie lucrări la secţiunea Râul Doamnei-Eroilor, din tronsonul Drumul Taberei – Universitate, dar şi la staţia Valea Ialomiţei, estimate la 1,06 miliarde de lei (241 milioane de euro). Firmele care vor să participe trebuie să depună documentaţia până pe data de 12 august, potrivit Mediafax.

Valoarea totală estimată a contractului care urmează a fi atribuit este de 856 milioane de lei, fără TVA. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 778 milioane de lei, fără TVA, iar procentul pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute este de 10%, respectiv 77,8 milioane de lei.

Licitaţia vizează lucrări de construcţie pe magistrala 5, Tronsonul 1 (Drumul Taberei – Universitate), secţiunea 1, Râul Doamnei – Eroilor (Opera) şi Tronsonul 2 (Universitate – Pantelimon), secţiunea 1 – staţia, depoul şi galeria de legătură Valea Ialomiţei, mai scrie Mediafax.

Firma sau firmele câştigătoare vor executa lucrări la calea de rulare, dar şi finisaje şi compartimentări, instalaţii de transport local călători, instalaţii electroenergetice, instalaţii electromecanice, inclusiv echipare depou şi instalaţii de curenţi slabi.

Durata contractului este de 16 luni începând de la data atribuirii, iar garanţia de participare este de 15 milioane de lei
Sursele de finanţare sunt asigurate din sumele prevăzute pentru Magistrala 5, respectiv de la bugetul de stat, un credit extern BEI şi fonduri externe nerambursabile.

Firmele care vor să participe la licitaţie trebuie să prezinte lista lucrărilor executate în ultimii 5 ani, din care să rezulte că au executat lucrări similare, a căror valoare cumulată a fost de minim 731 milioane de lei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 12 august, iar pe 19 august vor fi deschise ofertele.

Cele mai citite

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Ședință solemnă în Parlament, cu ocazia Zilei prieteniei româno-israeliene

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor întruni astăzi, de la ora 10:00, în şedinţă solemnă comună consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România...
Ultima oră
Pe aceeași temă