7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialMitingurile anti-PSD au băgat 140.000 de euro în conturile Metrorex. Trafic aproape...

Mitingurile anti-PSD au băgat 140.000 de euro în conturile Metrorex. Trafic aproape dublu la metrou pe 5 februarie, ziua cu număr record de protestatari în Capitală

În cele două săptămâni în care la protestele #rezist din Bucureşti au participat cei mai mulţi oameni, staţiile de metrou au fost luate cu asalt de contestatarii Ordonanţei 13.

Protestele de stradă din Bucureşti, la care au participat sute de mii de oameni, s-au dovedit a fi mană cerească pentru Metrorex, societatea care administrează metroul.

Potrivit datelor furnizate de Metrorex la solicitarea României libere, numai în ziua de duminică, 5 februarie, când în Piaţa Victoriei s-au strâns peste 300.000 de oameni, pe toată reţeaua de metrou au fost înregistrate 349.846 validări. Asta în condiţiile în care media unei zile de duminică din luna ianuarie 2017 fusese de 187.556 validări, adică aproape de două ori mai puţine. Făcând diferenţa, rezultă că pe 5 februarie au fost cu 162.290 de călători în plus la metrou, care au adus în conturile Metrorex venituri suplimentare de 324.580 de lei (la o medie de doi lei pe călătorie), adică 72.128 de euro.

Numărul de validări la staţiile Piaţa Victoriei 1 şi 2 a fost duminică, 5 februarie, de „numai” 33.055. Situaţie explicabilă, de vreme ce au fost perioade îndelungate în care staţiile de la Piaţa Victoriei au fost fie închise, fie inaccesibile, iar călătorii s-au îndreptat către Aviatorilor, Gara de Nord sau Piaţa Romană.

Numărul călătoriilor cu metroul a fost mai mare decât în mod obişnuit şi în toată perioada de două săptămâni în care protestele #rezist au fost cel mai intense. „În ultimele două săptămâni, s-a înregistrat o creștere cu 311.987 validări. Pentru aceasta, s-au comparat perioadele: 13 – 26 ianuarie 2017 și 27 ianuarie – 9 februarie 2017”, se mai arată în răspunsul Metrorex la solicitarea României libere.

Momentul magic din Piaţa Victoriei

Pe 5 februarie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti s-a strâns un număr record de oameni, peste 300.00, care au manifestat împotriva Ordonanţei 13, adoptată de Guvern pe 31 ianuarie, la ceas de seară. Duminică, 5 februarie, a fost şi ziua în care Executivul, sub presiunea străzii, a şi abrogat actul normativ respectiv. Acea zi de duminică a marcat şi o premieră, care a fost preluată de agenţii de presă şi televiziuni din întreaga lume: la ora 21,00 toţi cei prezenţi în Piaţa Victoriei au aprins lanternele telefoanelor, ocazie cu care au fost risipite şi ultimele semne de îndoială referitoare la numărul participanţilor la protest. 

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă