14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialO firmă din Taiwan cumpără faimoasa companie japoneză Sharp, ajunsă în faliment

O firmă din Taiwan cumpără faimoasa companie japoneză Sharp, ajunsă în faliment

Grupul taiwanez Hon Hai Precision Industry Co, cunoscut şi sub numele de Foxconn, a anunţat miercuri că va prelua 66% din acţiunile producătorului japonez de electronice Sharp pentru 3,5 miliarde de dolari, infiormează AFP, citată de Agerpres.

Aceasta este prima preluare a unei mare producător japonez de electronice de către o firmă străină.

Foxconn a precizat că va plăti un preţ unitar de 88 de yeni pentru fiecare acţiune Sharp adică 389 miliarde yeni (3,5 miliarde de dolari) pentru întregul pachet de 66% din acţiunile grupului japonez, cu aproximativ 20% sau 100 de miliarde de yeni mai puţin decât preţul de 489 miliarde yeni (4,3 miliarde de dolari) anunţat la finele lunii februarie. Atunci însă Sharp şi Foxconn nu au reuşit să ajungă la un acord, discuţiile fiind întrerupte după descoperirea unor pierderi neaşteptate în conturile companiei nipone. 

"Hon Hai şi Sharp anunţă că doi lideri din industria tehnologiei vor forma o alianţă strategică", a declarat purtătorul de cuvânt al Hon Hai, Simon Hsing. 

Odată lider pe piaţa display-urilor pentru smartphone-uri şi televizoare, Sharp trece în prezent printr-o perioadă dificilă ca urmare a presiunilor crescute la care este supus din partea rivalilor asiatici. În luna mai a anului trecut, Sharp a beneficiat de un al doilea program guvernamental de sprijin, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, dar până acum nu a dat semne de revenire. 

Preluarea Sharp va permite Foxconn să îşi consolideze poziţia pe piaţa tehnologiilor de afişare precum şi în rândul furnizorilor grupului Apple, în condiţiile în care Foxconn este deja cel mai mare fabricant de telefoane iPhone şi tablete iPad. Sharp şi Foxconn operează în comun o uzină în Japonia care produce paneluri LCD. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă