12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialDoar o treime din români separă deşeurile de ambalaje

Doar o treime din români separă deşeurile de ambalaje

În trei din 10 gospodării din România se separă deşeurile de ambalaje. De asemenea, în cele 464 de localităţi în care Eco-Rom Ambalaje a implementat sistemul de colectare selectivă există în medie un punct de colectare la 1.500 de locuitori, potrivit datelor prezentate la aniversarea organizaţiei, înformează Mediafax.

România, prin Eco-Rom Ambalaje, a adoptat sistemul de colectare selectivă Punctul Verde în 2004, fiind a 26-a ţară din Europa care a făcut acest lucru, odată cu transpunerea în legislaţia românească a Directivei 94/62/CE.

Eco-Rom Ambalaje, prima organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiilor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a reciclat, în cei 10 ani de activitate, aproximativ 2,6 de milioane de tone de deşeuri de ambalaje. Astfel, organizaţia a contribuit la salvarea a 5,2 milioane de tone de resurse naturale (petrol, lemn, nisip, feldspat, minereu de fier, bauxită), a arătat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul organizaţiei, Sorin Cristian Popescu, citat de Mediafax.

În prezent, sistemul de colectare separată a deşeurilor de ambalaje implementat de Eco-Rom este prezent în 464 de localităţi (87 la sută din mediul urban şi 13 la sută din mediul rural) şi deserveşte 9.027.934 de locuitori.

Acestora le-au fost puse la dispoziţie 17.982 de pubele pentru colectare separată. Astfel, în medie, în cele 464 de localităţi, există un punct de colectare selectivă (cu cele trei pubele pentru hârtie, plastic şi metal şi respectiv sticlă) la aproximativ 1.500 de locuitori.

Sunt însă localităţi unde proporţia nu este respectată, aşa cum sunt altele unde există un punct de colectare la mai puţin de 1.000 de locuitori, a precizat directorul de comunicare al organizaţiei, Lorita Constantinescu.

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are "o evoluție lent favorabilă", anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor. Comunicatul a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă