20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialOMV Petrom forează puțuri pentru apă

OMV Petrom forează puțuri pentru apă

Compania OMV Petrom va aloca între 324.676 şi 15,85 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări de proiectare, execuţie şi mentenanţă pentru puţuri de alimentare cu apă dulce şi captări de apă, infornează Agerpres.

Anunțul companiei a fost postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). 

Ofertantul trebuie să facă dovada că media cifrei de afaceri globală în ultimii trei ani financiari (2012, 2013, 2014) este de minimum 1,33 milioane lei. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 48 de luni de la data atribuirii. 

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 16 martie.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. 

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

UTA, campioana play-out-ului! Arădenii au învins-o pe FCU Craiova

UTA Arad a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, pe teren propriu, și va termina play-out-ul Ligii 1 pe prima poziție, indiferent...
Ultima oră
Pe aceeași temă