10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPersonalul companiei Alitalia, în grevă de 24 de ore. Care este motivul

Personalul companiei Alitalia, în grevă de 24 de ore. Care este motivul

Personalul companiei aeriene Alitalia organizează, luni, o grevă de 24 de ore, principala nemulţumire a sindicaliştilor fiind închirierea serviciilor operatorului aerian român Blue Air, informează Mediafax.

Greva piloţilor şi asistenţilor de zbor a început la ora 0.01 (1.01, ora României) şi va dura 24 de ore, potrivit Asociaţiei italiene a piloţilor aviaţiei comerciale (ANPAC).

Autoritatea aeronautică italiană (ENAC) a comunicat că există două perioade în care cursele aeriene vor fi garantate – între orele 7.00-10.00 (8.00-11.00, ora României) şi 18.00-21.00 (19.00-22.00, ora României).

Greva se va desfăşura pe toate aeroporturile din Italia, cu excepţia zborurilor care operează pe aeroporturile din Bari, Brindisi şi Genova.

Sindicatul ANPAC denunţă sistemul de închiriere a serviciilor Alitalia companiei române Blue Air.

“Considerăm inadecvate garanţiile privind nivelul personalului navigant. Noua companie Alitalia Alitalia a fost fondată cu 280 de piloţi şi 767 de asistenţi de zbor, care riscă să fie vizaţi de disponibilizări în contextul scoaterii din uz a 14 avioane de tip Airbus A320”, precizează ANPAC.

“Este inacceptabil să ne desfăşurăm activitatea prin sistemul de închiriere a servicilor companiei române Blue Air, cu avioane Boeing 737, în timp ce aeronavele Airbus 320 ale Alitalia rămân subutilizate”, subliniază sindicaliştii.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă