11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPiloţii de la Lufthansa intră, miercuri, în grevă

Piloţii de la Lufthansa intră, miercuri, în grevă

Un sindicat al piloţilor de la Lufthansa a anunţat că miercuri vor intra în grevă, informează Mediafax.

Astfel, greva va afecta operaţiunile pe distanţe scurte şi medii ale companiei aeriene germane, relatează AP.

Sindicatul Vereinigung Cockpit a organizat 12 greve pe termen scurt în ultimele luni, care au afectat diverse unităţi ale companiei. În centrul conflictului se află planul Lufthansa de a reduce sumele plătite piloţilor care se pensionează anticipat.

Sindicatul a anunţat greva luni noaptea, precizând că negocierile de săptămâna trecută nu au condus la niciun progres. Filialele low-cost Germanwings şi Eurowings nu vor fi afectate de grevă, au mai anunţat reprezentanţii piloţilor.

Companii aeriene naţionale, ca Lufthansa, se confruntă în ultima perioadă cu o concurenţă tot mai puternică din partea unor companii europene low-cost şi unor operatori majori din zona Golfului. În acest context, Lufthansa a anunţat că intenţionează să lanseze servicii low-cost.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă